Ceremonii militare şi religioase de Ziua Eroilor

RMAG news

Ministerul Apărării Naţionale va organiza joi, 13 iunie, Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos, în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi la cimitirele şi parcelele de onoare, ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor.

Cu acest prilej, vor fi rostite în mod simbolic nume ale eroilor poporului român căzuţi la datorie în războaiele purtate de Armata României sau în misiuni executate în teatrele de operaţii, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii noştri, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

În Bucureşti, joi la ora 12.00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul Militar Ghencea şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai conducerii MApN vor rosti numele eroilor români căzuţi la datorie, iar un detaşament al Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul va executa exerciţii de tip Drill Team.

În seara zilei de joi, la 21, Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Inspectoratul General al Muzicilor Militare vor susţine un concert în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional din Bucureşti, eveniment urmat de retragerea cu torţe a militarilor pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Bulevardul Eroilor – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă din Bulevardul General Paul Teodorescu.

Tot în seara zilei de Înălţare a Domnului, la ora 22.30, studenţii Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Asociaţiei O.N.O.R. – OAMENI, NAŢIUNE, ONOARE, RESPECT vor aprinde candele şi vor depune flori la mormintele eroilor din Cimitirul Eroilor Români din Primul Război Mondial aflat pe Bulevardul Ghencea din Capitală.

***

În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, autorităţile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie sărbătoare naţională, celebrată „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional” în Ziua Înălţării Domnului.

Prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, s-a reînnodat tradiţia interbelică a sărbătoririi Zilei Eroilor, iar ulterior, prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare naţională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiţiei româneşti.

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia – Războiul de Independenţă, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak.

The post Ceremonii militare şi religioase de Ziua Eroilor appeared first on Cotidianul RO.