Cetatea Medievală Râșnov a fost recuperată de Primăria Râșnov. Când va fi lansată o nouă licitație pentru o firmă care să finalizeze restaurarea cetății

Cetatea Medievală Râșnov a fost recuperată de Primăria Râșnov. Când va fi lansată o nouă licitație pentru o firmă care să finalizeze restaurarea cetății

Cetatea Medievală Râșnov a fost recuperată din nou de Primăria Râșnov, de la constructorul care s-a ocupat de reabilitarea și modernizarea fortăreței.

 

Contractul a fost reziliat de comun acord

 

„Contractul a fost reziliat în data de 11/07/2022. De atunci și până astăzi, între constructori și Primărie au fost purtate o serie de negocieri și discuții pentru punerea în siguranță a monumentului, pentru stabilirea restului lucrărilor de executat și implicit pentru predarea amplasamentului către autoritățile locale pentru a putea continua lucrările de restaurare. Această ultimă etapă, predarea amplasamentului către Primărie, nu s-a realizat până acum. Astăzi, Cetatea a fost preluată, iar în continuare se vor executa proceduri de întocmire a expertizelor și actualizarea proiectului tehnic pentru restul lucrărilor de executat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu.

Va fi lansată o licitație pentru o nouă firmă care să se ocupe de restaurarea Cetății

De acum se vor executa procedurile pentru lansarea licitației ce va stabili un nou constructor care să finalizeze restaurarea și modernizarea Cetății. Lucrările cu vechiul constructor au început în februarie 2020, contractul având o valoare de peste 16 milioane de lei, din care peste 15 milioane reprezenta asistența nerambursabilă. Din această sumă au fost decontate peste 7 milioane pentru lucrările executate.

În 2010, Primăria Râșnov a preluat Cetatea în urma unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un litigiu cu fostul administrator italian, conform G4Media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *