CFR Cluj s-a chinuit să bată o echipă rămasă în nouă oameni timp de o repriză!

RMAG news

CFR Cluj a profitat de eșecul Farului la București, în fața lui FCSB, pentru a urca pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, după o victorie chinuită, pe teren propriu, 2-1 în fața lui Sepsi Sf. Gheorghe. Ambele partide care au schimbat ocupanta locului secund, care asigură intrarea directă în turul 1 preliminar al Conference League, FCSB – Farul și CFR Cluj – Sepsi au avut același punct comun: a fost 2-1 pentru gazde, cu goluri venite în minutul 90 la București și în al șaselea minut de prelungiri la Cluj.

După ce Oroian și Florin Ștefan au fost eliminați până la finalulprimei părți de către arbitrul Marcel Bîrsan și oaspeții aveau de jucat în nouă o repriză întreagă toată lumea prezentă pe stadionul din cartierul Gruia aștepta un  asalt furibund al careului covăsnenilor, care să aducă și goluri multe. În locul unui succes la scor de minim două lungimi în față, care ar fi fost firesc raportat la situația numerică din teren, spectatorii au asistat la o sarabandă de ratări, care a fost la un pas să ducă la un senzațional egal.

Dar croatul Karlo Muhar, cel care deschisese scorul în prima repriză, nu a fost de acord și a găsit, cum necum drumul spre cele trei puncte aproape când arbitrul se pregătea să fluiere finalul partidei.

În interviurile acordate imediat după meci, conform regulilor TV, jucătorii clujeni și-au manifestat bucuria că au reușit să obțină victoria, care a răsplătit faptul că nu au renunțat până în ultimul moment iar Denis Ciobotariu de la Sepsi a acuzat arbitrajul, spunând că Oroian a fost eliminat aiurea, pentru că nici măcar nu fusese el cel care comisese faultul la care a primit al doilea galben și implicit roșu.

KARLO MUHAR (CFR CLUJ): „Să marchezi în ultimul minut e ceva special. Ne antrenăm de fiecare dată ca să fim mai buni. La pauză am spus să avem răbdare, d-aia putem înscrie și la ultima fază, că vom avea ocazii și sunt fericit. (n.r. despre șansele echipei de a se clasa pe locul 2) Cu calitatea pe care o au jucătorii, cred și eu. Arătăm bine, suntem organizați, compacți și asta e important. Respectăm fotbalul și fotbalul ne răsplătește”

VASILE MOGOȘ (CFR Cluj): „Cred că, până la urmă, ceea ce contează era rezultatul. Dacă dai gol în minutul 1 sau 100, rezultatul contează. Depinde totul de noi. Cred că va fi toată vina noastră dacă nu reușim (n.r. calificarea în cupele europene). Sunt momente când ne ies toate. În seara asta ne-am chinuit, dar cele 3 puncte contează și putem merge toți acasă fericiți dacă am reușit.

 

Eu am spus mereu, oricine e antrenor pe bancă, eu o să dau totul pentru echipa asta, pentru tricoul ăsta, pentru orașul ăsta. Asta o să fac acum și asta o să fac și când va veni (n.r. Dan Petrescu)”

MARIO CAMORA (CFR Cluj): „Am avut multe șanse, dar s-au apărat foarte bine, trebuie să le dăm meritele. Norocul nostru e că am dat gol în aproape ultima fază. A trecut mult timp și nu puteam să dăm gol. Chiar au avut o ocazie foarte bună pe final. S-au apărat foarte bine, trebuie să spunem adevărul.

Orice meci e complicat, foarte greu. Trebuie să ne odihnim și să lucrăm bine în această săptămână și să le facem un cadou de Paști duminica suporterilor noștri.

Sperăm să ne luptăm din nou la titlu, dar acum sperăm să terminăm pe locul 2 ca să nu trebuiască să jucăm barajul. Unicul eșec din anul acesta pentru mine a fost Cupa României. Aveam o șansă mare. Am fi jucat semifinala acasă”

DENNIS CIOBOTARIU (Sepsi): „Kevin Varga a faultat, nu Oroian. Dacă nu, îmi cer scuze, dar eu așa știu. O să se vadă pe reluări, ne-am obișnuit, nu e ceva nou pentru noi. Noi tratăm fiecare meci cu seriozitate, am demonstrat-o cu FCSB și cu alte echipe. Am scos puncte cât am putut, încă ne luptăm pentru un loc de Conference. Ne luptăm până la final și facem tot ce ne stă în puteri pentru a lua puncte.

Cred că este de aplaudat evoluția colectivă, toată lumea a alergat de 3 ori mai mult. Cu toții am avut spirit bun, probabil de aia nu intră mingea CFR-ului în poartă. N-a fost să fie, ultimul minut am avut ghinion, poate un pic de șansă.. Este intr-adevăr un punct bun de remarcat că am avut cu toții acest spirit, am arătat că puteam și în nouă jucători.

Cred că asta este statutul echipei deocamdată, realitatea în care trăim. Rapid investește 5 milioane. Probabil este normal cumva, cred că asta ar fi un factor. Cum am zis, noi care suntem ne facem treaba destul de bine.

Suntem o echipa omogenă, e un atuu pentru noi și de aia am arătat că ne batem cu cele mai puternice echipe și e forța noastră, de omogenitate și de grup“,

The post CFR Cluj s-a chinuit să bată o echipă rămasă în nouă oameni timp de o repriză! appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *