Chinurile la care a fost supus Alex Cicâldău la Galatasaray în ultima lună! Planul lui Mihai Rotaru, dat peste cap: patronul Craiovei, obligat să bage mâna în buzunar

Chinurile la care a fost supus Alex Cicâldău la Galatasaray în ultima lună! Planul lui Mihai Rotaru, dat peste cap: patronul Craiovei, obligat să bage mâna în buzunar

Telenovela transferului lui Alexandru Cicâldău s-a încheiat! Mijlocașul în vârstă de 27 de ani a semnat cu Universitatea Craiova, după ce a fost foarte aproape să se înțeleagă cu Petrolul Ploiești.

Chinurile la care a fost supus Alex Cicâldău la Galatasaray în ultima lună!

FANATIK a aflat despre infernul pe care l-a trăit Alex Cicâldău la Galatasaray în ultima lună. La începutul lunii august, antrenorul Okan Buruk l-a informat pe Cicâldău că nu se bazează pe serviciile sale în sezonul următor și că trebuie să-și găsească echipă.

Motivul, se vorbește printre conducătorii Galatei, ar fi că fotbalistul nostru a fost adus de Fatih Terim în 2021, iar Buruk nu-l consideră un jucător demn de nivelul turcilor.

Românul n-a făcut nazuri, n-a comentat și și-a văzut în continuare de treabă. Chiar dacă în timpul ăsta impresarul său, Ioan Becali, îi căuta echipă, Cicâldău a continuat să se antreneze. Însă, mijlocașul a avut parte de o mare surpriză când trebuia să se ducă la primul antrenament, după ce a fost informat că nu mai face parte din lot.

Cicâldău, singur la antrenament, la o oră după ce colegii săi terminaseră!

Lui Alexandru Cicâldău i s-a transmis că nu se va mai antrena nici cu echipa, ci va face totul singur. Concret, Galatasaray avea antrenament dimineața de la 10 la 12, însă lui „Cic” i s-a transmis să vină la ora 13 pentru a se pregăti singur pe teren. Timp de oră, românul se încălzea și șuta singur la poartă. Fără portar, evident.

Sătul de tratamentul primit, Cicâldău n-a mai stat pe gânduri și a transmis că vrea să plece cât mai rapid de la Galatasaray. Duminică seara trebuia să vină la Petrolul, echipă care l-ar fi luat împrumut pentru un an.

Planul lui Mihai Rotaru, dat peste cap de dorința lui Cicâldău!

Mihai Rotaru a vrut și el să-l aducă sub formă de împrumut la Universitatea Craiova, dar pentru următorii 2 ani. Turcii însă nu l-au lăsat, pentru că fix în 2026, când s-ar fi încheiat cei 2 ani, Cicâldău rămânea liber de contract.

Planul finanțatorului Craiovei era ca după doi ani de împrumut să-l transfere definitiv pe Cicâldău din postura de jucător liber. Totodată, și fotbalistul și-ar fi dorit mai mult să evolueze pentru olteni, asta și datorită faptului că poate câștiga trofee și salariile sunt la zi, în timp ce la Petrolul există dubii în ceea ce privește situația financiară a clubului.

După ce a aflat că și Cicâldău vrea la Craiova, dar cumva turcii îl obligă să meargă împrumut la Petrolul, Mihai Rotaru a băgat mâna adânc în buzunar și a achitat 1.2 milioane de euro pentru a-l transfera definitiv pe mijlocașul care a mai evoluat pentru olteni în perioada 2018-2021.

Astfel, Alexandru Cicâldău a semnat pe patru ani cu Universitatea Craiova, după cum a anunțat FANATIK în cursul acestei zile. Ca totul să fie la nivel de Champions League, Mihai Rotaru i-a pus la dispoziție lui „Cic” un avion privat pentru a-l aduce de la Istanbul la Craiova. Mijlocașul tocmai a aterizat în Bănie luni seară, în jurul orei 19.

6.500.000 de euro a plătit Galatasaray pe Alexandru Cicâldău în 2021 când l-a transferat de la Universitatea Craiova
41 de meciuri a jucat „Cic” pentru Galatasaray, reușind un gol și 7 pase decisive
129 de partide a evoluat Cicâldău în tricoul Universității Craiova și a bifat 33 de goluri, dar și 21 de pase decisive

Please follow and like us:
Pin Share