Ciolacu, întrebat dacă Geoană ar fi variantă pentru comisar european pentru Apărare: Nu mi-a trecut prin cap, chiar mă întrebam cum o să arate Mănăstirea Voroneţ cu Hristos a Înviat, fără sigla NATO, doar cu sigla Comisiei (VIDEO)

Premierul Marcel Ciolacu a precizat miercuri că România a început negocierile pentru funcția de comisar european pentru Apărare:

„România a început să negocieze, cum este şi normal. Conform unei decizii a Curţii, ştiţi foarte bine că nu prim-ministrul reprezintă România în Consiliu, ci preşedintele României. Am început, cum este şi normal, aceste negocieri şi discuţii în interiorul familiei europene din care facem parte, împreună cu colegul meu Victor Negrescu şi ceilalţi colegi europarlamentari. Suntem în mijlocul unor negocieri”.

Întrebat dacă secretarul adjunct al NATO Mircea Geoană ar putea fi o opţiune luată în considerare pentru această poziţie, liderul PSD a răspuns:

„Nu, nu mi-a trecut prin cap”. „Acum că m-aţi întrebat, chiar mă întrebam cum o să arate Mănăstirea Voroneţ cu Hristos a Înviat, fără sigla NATO, doar cu sigla Comisiei”, a spus Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *