Copilul din Gorj vândut în Germania de părinții lui pentru suma de 8.000 de lei va fi adus, luni, în România. Anunțul autorităților despre starea minorului

Copilul din Gorj vândut în Germania de părinții lui pentru suma de 8.000 de lei va fi adus, luni, în România. Anunțul autorităților despre starea minorului

Băieţelul în vârstă de şase ani, care ar fi fost vândut în Germania pentru suma de 8.000 de lei, urmează să fie adus acasă în cursul zilei de luni, alături de un psiholog şi o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, care s-a deplasat la Munchen pentru a prelua a-l prelua pe minor şi a-l însoţi înapoi în ţară.

Anunțul a fost făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

 

Ce au precizat autoritățile despre starea minorului

 

Secretarul de stat, Rareş-Petru Achiriloaie, s-a deplasat de urgenţă la Munchen pentru a discuta soluţionarea cazului cu reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai autorităţilor germane competente, conform unui comunicat de presă al Ministerului Familiei.

„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întreg sprijinul şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut. Avem încrederea că organele de anchetă vor soluţiona cât mai curând acest caz, în care faptele par a fi de-a dreptul înfiorătoare şi avem încredere că cei care se fac vinovaţi vor răspunde în justiţie. Le mulţumesc colegilor de la DGAPSC Gorj, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Consulatul General al României la Munchen, pentru eficienţa cu care am colaborat în acest caz, reuşind împreună să ne asigurăm că acest copilaş este în siguranţă, cu cooperarea totală a autorităţilor germane”, a precizat preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie, conform Știripesurse.

 

Ancheta, preluată de preluată de DIICOT

 

Amintim că ancheta în acest caz, în care există suspiciuni de trafic de minori, a fost preluată de DIICOT, ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj.

Minorul mai are doi frați în sistemul de protecție socială din Gorj și se află acum în îngrijirea unui asistent maternal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *