În urmă cu aproximativ 24.500 de ani, trupul unui copil de 4 ani înfășurat într-un giulgiu vopsit cu ocru era înmormântat în Valea Lapedo din Portugalia centrală.
Însă, spre deosebire de orice copil de astăzi, acesta prezenta o combinație unică de caracteristici umane moderne și neanderthaliene, demontând tot ceea ce credeam că știam despre istoria speciei noastre.
Particularitatea Copilului Lapedo
Cunoscut sub numele de Copilul Lapedo, scheletul complet al copilului a fost descoperit în 1998. Până atunci, antropologii presupuneau că oamenii moderni au evoluat în Africa de Est înainte de a se răspândi în Eurasia și de a înlocui hominidele mai arhaice care trăiau acolo, inclusiv neanderthalienii.
Această poveste presupunea că noi și strămoșii noștri eram specii complet separate care nu puteau să se încrucișeze, și că expansiunea noastră a dus la dispariția mai marilor noștri primitivi.
Copilul Lapedo a rupt acest scenariu, determinând descoperitorii să propună că oamenii moderni s-au împerecheat cu neanderthalienii și că respectivul cod genetic al acestei specii dispărute a persistat în linia hibridă.
Combinația dintre omul modern și neanderthalian
Considerat a fi un băiat, copilul avea bărbia și urechea internă a unui om anatomic modern, împreună cu o constituție și membre robuste ale unui neanderthalian.
O astfel de descoperire a provocat inițial valuri de șoc în lumea antropologică, stârnind dezbateri aprinse cu privire la semnificația întregului eveniment pentru istoria umană.
În studiul lor original despre schelet, autorii remarcă faptul că copilul a trăit cu câteva mii de ani după ce se presupunea că neanderthalienii au dispărut, sugerând că aceste trăsături ancestrale trebuie să fi fost profund înrădăcinate în genomul uman și că tânărul era, prin urmare, „descendentul unor populații extrem de amestecate”.
Cu alte cuvinte, încrucișarea între oameni și neanderthalieni nu s-a întâmplat doar o dată sau de două ori, ci s-a produs la nivel de populație, rezultând în hibridizare semnificativă.
