Cozma (PNL): În Satu Mare e cea mai mică speranță de viață din țară. Administrația PSD-UDMR a ratat investiții de zeci de milioane în spitalul județean. Șeful PSD local a chemat medici de la serviciu să apară cu el în conferință (VIDEO)

Cozma (PNL): În Satu Mare e cea mai mică speranță de viață din țară. Administrația PSD-UDMR a ratat investiții de zeci de milioane în spitalul județean. Șeful PSD local a chemat medici de la serviciu să apară cu el în conferință (VIDEO)

Adrian Cozma, vicepreședinte PNL și candidatul partidului la președinția Consiliului Județean Satu Mare, a declarat duminică, pentru B1 TV, că în Satu Mare e cea mai mică speranță de viață din România, una dintre principalele cauze fiind că actuala administrație PSD-UDMR a ratat investiții de zeci de milioane de euro în spitalul județean.

Cozma l-a mai acuzat pe Mircea Govor, contracandidatul său de la PSD, că a chemat 13 medici, care erau în timpul serviciului, pentru a apărea în conferința lui de presă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Pe bune!”, moderată de Răzvan Zamfir pe B1 TV.

 

Investiții ratate în Spitalul Județean Satu Mare

 

„La Satu Mare nu avem niciun fel de alianță cu PSD, niciun fel de înțelegere. PSD acolo a ales altă cale, ce-i drept au și un lider nefrecventabil și asta e, ne-am luat soarta-n mâini. Luptăm pentru Satu Mare, acolo trebuie să spargem o caracatiță care de vreo 20 și ceva de ani e între actualul președinte al PSD și UDMR.

Eu vin din județul unde e cea mai mică speranță de viață. Probabil una dintre explicații e ratarea investițiilor în sănătate. Noi avem probleme serioase cu managementul Spitalului Județean Satu Mare unde, cel mai recent caz, 25 de milioane de euro pierduți, bani care trebuiau să vină să modernizeze spitalul, să se construiască un nou corp de clădire”, a declarat Adrian Cozma.

 

Medici chemați de la serviciu să-l susțină pe șeful PSD local, acuză Cozma

 

Banii ăștia i-au ratat conducera UDMR, Govor, președintele actual al PSD, care pe lângă că are acest comportament față de sătmăreni, cea mai recentă ispravă a dânsului a fost un comportament de tip feudal în care a chemat vreo 13 medici la ordin la PSD, să iasă cu ei în conferință – în timpul serviciului, pacienții așteptau pe la spital și el i-a chemat la ordin. (…)

Suntem județul fără secție de diabetologie, fără secție de chirurgie toracică, fără secție de chirurgie cardio-vasculară.

Când au văzut că au probleme serioase, ce a zis președintele PSD? Dl ăsta care avea bar de striptease… Dl Govor a pus directorul medical de la PSD, dl Paula Mare, să sune medicii să-i cheme la partid, ”să-i arate lu ăla de PNL că suntem tari”. (…)

Efectiv i-au păcălit pe acești medici și în timpul programului de la serviciu i-a adus aici”, a mai a afirmat vicepreședintele PNL.