Cristi Săpunaru a rezistat 55 de minute în Poli Iaşi – Rapid! Sacrificiul făcut de căpitan pentru debutul lui Şumudică

Cristi Săpunaru a rezistat 55 de minute în Poli Iaşi – Rapid! Sacrificiul făcut de căpitan pentru debutul lui Şumudică

Rapid a intrat în era Marius Şumudică. Antrenorul a fost prezentat oficial miercuri pe banca giuleştenilor şi două zile mai târziu a debutat pe banca tehnică în meciul din SuperLiga împotriva celor de la Poli Iaşi.

Cristi Săpunaru a rezistat 55 de minute în Poli Iaşi – Rapid! Sacrificiul făcut de căpitan pentru debutul lui Şumudică

Una dintre primele decizii ale lui Şumi la Rapid a fost titularizarea lui Cristi Săpunaru. Aşa cum FANATIK a anunţat, fundaşul central şi-a recăpătat locul de titular după ce a fost ignorat de Neil Lennon.

Cristi Săpunaru a revenit recent după o accidentare şi nu a fost complet refăcut. Dar, pentru a putea fi pe teren la debutul lui Marius Şumudică, fotbalistul a făcut infiltraţii pentru a putea evolua la Iaşi.

Şi-a recuperat banderola de căpitan de la Christopher Braun, dar a rezistat pe teren doar 55 de minute. După golul doi, marcat de Rareş Pop, Cristi Săpunaru s-a întins pe gazon, şi-a dat jos gheata şi a cerut schimbare.

Cristi Săpunaru a redevenit liderul vestiarului: “E un pion de bază în cabină”

A fost îmbrăţişat de Marius Şumudică la ieşirea de pe teren şi este clar că Săpunaru va fi un pion important pentru giuleşteni în mandatul lui Şumi. În locul căpitanului a intrat mai tânărul Cristi Ignat.

De altfel, la conferinţa de presă de prezentare, Marius Şumudică a spus clar că Săpunaru va fi un om foarte important în mandatul său, fiind mâna sa dreaptă în vestiar:

“Cristi Săpunaru are un angajament cu clubul din postura de jucător profesionist. Azi mă văd cu el. Am vorbit cu doctorul doar telefonic. Azi ne vom vedea. Vom vedea ce se va întâmpla pe viitor.

Eu sper ca din punct de vedere medical, Cristi să revină cât mai repede. Rapidul are nevoie de el. Îl cunosc foarte bine, avem o relație specială. Face parte din această familie.

Trebuie să înțeleagă faptul că e un pion de bază în cabină. În momentul în care el intră în vestiarul Rapidului, trebuie să-i facă pe ceilalți să respecte cele două culori alb-vișinii”, a spus Marius Şumudică.

40 de ani are Cristi Săpunaru
2021 este anul în care Săpunaru a revenit la Rapid

Please follow and like us:
Pin Share