Cu cine petrece Cătălin Bordea ziua de Paște. Încă nu s-a vindecat după divorț: „Nu-i simt lipsa”

Cu cine petrece Cătălin Bordea ziua de Paște. Încă nu s-a vindecat după divorț: „Nu-i simt lipsa”

Este primul an în care Cătălin Bordea petrece Paștele fără Livia, fosta lui soție. Juratul de la iUmor și-a făcut bagajele și a plecat din București în această perioadă.

După 12 ani, Cătălin Bordea a mers la Botoșani să petreacă Paștele alături de bunica sa. Juratul de la iUmor recunoaște că nu s-a vindecat complet după divorțul de Livia, însă nici nu-i simte lipsa fostei sale soții. Astfel, actorul de comedie și-a făcut bagajul și a plecat să petreacă ziua de Paște în locul în care a copilărit alături de cea mai importantă femeie din viața lui, bunica Aspazia.

„De Paște mă duc la bunica mea. Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea, pentru că am fost un pic reținut cu altă familie”, a declarat acesta pentru cancan.ro.

Cătălin Bordea nu se bucura pe deplin de preparatele tradiționale de Paște, pentru că el nu mai mănâncă de ani buni care. „Eu nu mănânc carne, așa că pot spune că țin post. Dar nu unul total. Asta n-am făcut niciodată”.

„Nu-i simt lipsa, nici măcar de sărbători. Nu-s vindecat complet”

Este primul an în care Cătălin Bordea este singur de Paște după divorțul de Livia. Ultimele luni au fost extrem de dureroase pentru actorul de comedie, care a fost părăsit de soție, iar de curând mama lui s-a stins din viață. Livia l-a părăsit pe Cătălin Bordea, iar în prezent are o relație cu Spike, cel care le-a fost chiar cavaler de onoare la nuntă.

„Nu-i simt lipsa, nici măcar de sărbători. Nu-s vindecat complet. Nici pe departe! Doar că m-am plictisit de subiect și mă concentrez spre altceva”, a mai spus juratul de la iUmor.

Cătălin Bordea, afectat de moartea mamei și de divorțul de Livia

Pentru aceeași sursă, în urmă cu câteva luni, Cătălin Bordea recunoștea că nu traversează o perioadă ușoară. „Am stabilit și cu Cortea că am un fel de supradoză de doliu. Nici nu am ieșit din doliu de divorț că am dat în doliu de mama. Fac față pentru că nu am de ales.

Am o familie care depinde de mine, o bunică și un frate de care sunt mândru. Am prieteni care mă amenință cu dragostea lor. Mai cred în prieteni, nu toți sunt rătăciți. Am o meserie care mă apropie de oameni. Și cumva, m-a pregătit viața de mic.

Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate. Merg înainte. Am multe filmări, citesc, alerg, vreau să îmi mai iau o casă, aștept turneele și mă înconjor de oameni faini”, spunea el.

Miercuri, 31 ianuarie, publicația Wowbiz a scris că mama lui Cătălin Bordea a murit. Informațiile au fost confirmate atunci de apropiații actorului, care nu au făcut la momentul respectiv declarații. Aceeași sursă a scris că femeia în vârstă de 55 de ani a pierdut lupta cu boala, după ce o lungă perioadă a suferit de cancer.

„Nu mai am o mamă, fizic, însă în sufletul meu e vie, e liniștită, zâmbește și mă ține în brațe când am nevoie. Ne pierdem timpul cu judecăți față de niște părinți care funcționau în altă realitate și pierdem prezentul. Și uite așa se naște depresia, copii mari, care speră la un trecut mai bun. Aseară am visat-o. Mi-a zis: «Copile, acuma nu mai depindem de telefon. Acum poți vorbi oricând cu mine, în gând, că te aud». Mama, care m-a făcut atât de tânără încât la un moment dat eu îmi făceam temele într-o cameră, ea în cealaltă”, a transmis apoi Cătălin Bordea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *