Cum își pedepsește Cătălin Zmărăndescu cei doi copii mici, atunci când se ceartă. „Nu există așa ceva. Încerc să le explic”

Cum își pedepsește Cătălin Zmărăndescu cei doi copii mici, atunci când se ceartă. „Nu există așa ceva. Încerc să le explic”

Cătălin Zmărămdescu și Luiza Zmărămdescu au împreună doi copii, pe Matilda de 6 ani și pe Vladimir, în vârstă de 4 ani. Copiii din prima căsătorie a sportivului sunt deja la vârsta a care l-au făcut bunic

Cătălin Zmărămdescu a vorbit despre timpul petrecut cu cei doi copii mai mici ai lui și despre activitățile preferate ale acestora.

„Mă duc tot timpul în parc. Sunt pe post de jucăria preferată a lor, așa că trebuie să fiu în formă. Gândește-te un pic că am seri în care sunt pe post de căluț, pe post de tractoraș, pe post de orice le trece copiilor prin cap. Așa că trebuie să te conformezi”, a spus Zmărăndescu pentru Ego.

Fostul sportiv a făcut carieră în box, kickbox și arte marțiale, așa că a fost o sursă de inspirație pentru toți copiii lui.

„Matilda participă la concursuri, Vladimir tocmai ce a avut ultima bătaie cu mine de unde am scăpat întreg, mulțumesc lui Dumnezeu. Eu tot îi zic să vină și el la sală, că ne batem în sală, dar vrea acasă prima oară.

Patul meu fiind mai mare îi place lui acolo să ne batem. Sper din suflet, că acum formăm o grupă de copii între 4 și 6 ani, ca Vladimir să fie printre ei”, a povestit fostul concurent de la ”Survivor All Stars”.

De când și-a deschis propria sală de antrenamente, Cătălin Zmărăndescu a avut-o alături pe fiica lui, Matilda.

”Matilda a început la trei ani și jumătate. Da, da, normal, fetele sunt altfel. Fetele sunt mult mai mature, sunt mult mai conștiente, sunt mai dedicate, mai delicate.

E adevărat. Băieții parcă pornesc un pic mai greu, doar că la mine, Vladimir, a avut cumva norocul ca sora lui să fie mai mare și el este un fel de copy-paste la tot ce face ea. I-am zis fiicei mele că dacă vrea ca Naughty Boy (nr. Obraznic), că așa îi spunem, să vină în sală trebuie să-l convingă ea pentru că face ce face ea. Acum să vedem”, a mai adăugat Cătălin.

Cei doi copii ai lui Cătălin Zmărăndescu sunt plini de energie, iar el abia le face fată.

„Se bat tot timpul. Dacă vedeți ce bătaie este între ei, iar apoi vin să se împace. Să îmi arătați și mie doi frați care nu se bat.

Nu există așa ceva. Chiar e vorba aia cu copii cuminți și babă frumoasă. Nu există așa ceva. Eu chiar încerc să le explic că sunt frați și să nu se certe, când îi văd că se ceartă îi pun să facă flotări, diverse chestii ce îmi vin în cap la momentul ăla. Dar acum se ceartă, acum se pupă. Sunt Tom și Jerry în varianta umană”, a spus Zmărăndescu.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *