Cum poți mustra pe cineva fără să-l superi. Strategii în comunicare

Cum poți mustra pe cineva fără să-l superi. Strategii în comunicare

Strategii în comunicare – Cum să critici fără să superi

Nu de puține ori ne aflăm în situația în care suntem nevoiți să criticăm sau să mustrăm pe cineva, fie că este vorba de un subaltern, copilul, elevul, partenerul de viață, frații sau un prieten.

Acest lucru însă, chiar dacă poate fi în avantajul celui criticat, poate stârni ură, dispreț sau chiar ruperea legăturilor de prietenie dintre cel ce critică și cel criticat. De aceea, respectând câteva strategii pe care le recomandă specialiștii în comunicare, puteți mustra sau critica în așa măsură, încât acestea să fie constructive, eficiente și să nu ducă la o răcire a relației dintre cei doi.

Conform lui Allan și Barbara Peasse, specialiști în comunicare și autori ai mai multor cărți de specialitate, trebuie să procedați respectând șase reguli recomandate de ei. Iată cum puteți mustra sau critica fără a supăra.

Metoda laudei de început

Pentru a îmblânzi persoana pe care urmează să o criticați, începeți cu câteva cuvinte de laudă la adresa acesteia. Vorbiți despre meritele sale și despre lucrurile bune pe care le face, apoi îi puteți aduce la cunoștință greșeala pe care a comis-o și pentru care îl criticați. După critică, spuneți din nou o laudă meritată la adresa sa.

Criticați fapta, nu persoana

Arătați persoanei respective că vă deranjează fapta comisă de ea, ci nu persoana ei. Nu aduceți jigniri și nu folosiți apelative nepotrivite. Puneți accent exclusiv pe fapta sa, cu care nu sunteți de acord și despre care îi explicați că este greșită.

Cum trebuie să te comporti la un interviu de angajare. Neapărat trebuie să ții cont de aceste aspecteCereți-i ajutorul

Nu impuneți niciodată autoritar unei persoane să facă un anume lucru, nici atunci când vă aflați în postura de superior. Cereți-i în schimb ajutorul, spuneți-i că aveți nevoie de ajutorul său pentru rezolvarea unei probleme. Rezultatul va fi mult mai eficient, decât atunci când o veți cere sub formă de ordin.

Empatizați cu persoana respectivă și recunoașteți că ați făcut greșeli similare

Dați exemplu de greșeli pe care și voi le-ați comis în trecut, iar apoi aduceți-i la cunoștință critica voastră. Aceasta va fi mai ușor de acceptat, dacă va ști că ați trecut prin situații asemănătoare și, de asemenea, dați și soluția.

Când recunoști că și tu greșești și nu ești perfect, îi stimulezi pe ceilalți să aibă încredere în tine și te faci mai ușor ascultat.

Nu repetați aceeași critică

Atunci când mustrați pe cineva, nu-i repetați de nenumărate ori ce greșeală a comis. Este suficient o singură dată, iar mustrarea să fie făcută numai între patru ochi, nu de față cu altcineva. De asemenea, nu-i aduceți la cunoștință toate greșelile pe care le-a făcut până în acel moment sau toate defectele pe care le are.

Încheiați pe un ton prietenos

Arătați-i persoanei criticate că aveți încredere că pe viitor va trata problema cu seriozitate. De asemenea, arătați-i faptul că sunteți optimism că pe viitor nu va mai comite greșeala. În felul acesta îl determinați să nu vă dezamăgească încă o dată.

Cum recunoști abuzul emoțional în cuplu. Când relația a devenit toxică și trebuie să te retragi

sursa

Please follow and like us:
Pin Share