Cum te protejezi de șerpi veninoși în drumeții. Ce astfel de reptile trăiesc în România

Cum te protejezi de șerpi veninoși în drumeții. Ce astfel de reptile trăiesc în România

În România trăiesc aproximativ 10 specii de șerpi, însă majoritatea sunt inofensivi. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că ieșirea din hibernare a șerpilor duce la o creștere a atacurilor în perioada martie-aprilie, atunci când șerpii care ies din hibernare și sunt interesați de împerechere.

Cum te protejezi de șerpi veninoși în drumeții

Cu toate acestea, oamenii nu trebuie să se panicheze și, dacă respectă sfaturile experților, există șanse mari să scape fără nicio mușcătură, chiar dacă se întâlnesc cu o viperă. Toți șerpii veninoși din România fac parte din categoria viperelor, chiar dacă există specii diferite de vipere, în funcție de zonă.

Conform Observatornews.ro, șerpii veninoși din România sunt vipera europeană comună, vipera cu corn, vipera Nikolskii și vipera de stepă. Dacă vipera de stepă este pe cale de dispariție, vipera cu corn este considerată cea mai periculoasă dintre vipere, nu doar din România, ci din întreaga Uniune Europeană.

Șansele ca cineva să dea nas în nas cu un șarpe veninos în România sunt extrem de reduse, însă în zona Suceava, Botoșani, Iași, Galați, Tulcea, Cluj sau Alba acest risc există. La pol opus sunt sudul Munteniei și Olteniei, unde șansele ca cineva să dea nas în nas cu o viperă sunt extrem de reduse.

Treaba se schimbă considerabil atunci când vorbim despre zonele înalte ale Carpaților, la peste 2.000 de metri altitudine. Aici, avertizează specialiștii, șerpii veninoși ies din hibernare și caută soare și căldură, astfel că uneori iau contact cu oamenii. În general aceste ființe nu au niciun interes să atace omul, decât dacă se simt cu adevărat amenințați.

Ce trebuie să facem dacă ne întâlnim cu șerpi veninoși

Așadar, dacă nu călcați pe un șarpe sau nu îl prindeți, șansele ca acesta să vă muște sunt foarte mici. În consecință, specialiștii recomandă tuturor celor care merg pe munte să încerce să producă zgomot pentru a alunga șerpii din zonă. Cât despre persoanele care sunt mușcate de șerpi veninoși, acestea trebuie să ajungă de urgență la medic pentru a primi o doză de antivenin.

În cazul unei mușcături de șarpe, în primul rând trebuie toaletată zona cu apă și săpun sau cu dezinfectant. Mai mult, până ajungem la medic, efortul fizic trebuie redus la minim, astfel că e ideal ca victima să fie purtată pe brațe sau transportată cu un autoturim, pentru ca sângele să nu circule prin vene și veninul să nu se răspândească.

În alt sfat important, în cazul mușcăturii de șarpe, deasupra mușcăturii (la rădăcina membrului) se va aplica un garou, care va împiedica răspândirea veninului în restul corpului. La fel de important e ca cine găsește un șarpe în casă sau curte să nu intre în panică și să sune la 112, fără a încerca să atace șarpele.

Așa cum arată sursa citată, există foarte multe soluții ca cineva să îndepărteze șerpii fără prea mari probleme, pentru că șerpii de obicei sunt sensibili la mirosul de mentă sau usturoi. Mai mult, există aparate cu ultrasunet care pot îndepărta cu ușurință șerpii. În cele din urmă, un șarpe va părăsi o gospodărie daca îi este distrus culcușul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *