Sperietoarea care să mobilizeze electoratul la alegerile europene din iunie este Rusia – nu doar pentru că atacat Ucraina, ci și pentru că ar ajuta (financiar și informațional) extrema dreaptă din UE. Însă migrația in masa a fost un element mai puternic și mai de durată care a alimentat ascensiunea extremei drepte. Alegerile din 2019 au fost dominate de tema migrației, după valul masiv din 2015.
Liderii naționali și cei de la Bruxelles încearcă să reducă acest fenomen prin metode care arată că Europei îi este frica de restul lumii, nu că Europa ar mai avea putere, scrie Eurointelligence. După eșecul previzibil al metodei contabile de a calcula cote obligatorii de imigranți pentru statele membre, cancelara Angela Merkel a căutat să cumpere bunăvoința unor state terțe pentru a deveni zone tampon între Europa și țările de emigrație. Miliardele de euro promise de Merkel Turciei au dus la alte sute de milioane oferite, fără efect, de actuala Comisie Europeană regimurilor autoritare nord-africane pentru a opri migrația spre Europa. Apoi, Bruxellesul și statele UE s-au orientat spre o politică a Marii Britanii pe care inițial au condamnat-o, împreună cu justiția europeană și cea britanică. ”Planul Rwanda” conceput de guvernul Boris Johnson și continuat de actualul guvern britanic – deportarea solicitanților de azil într-un ”stat terț sigur” unde să aștepte procesarea cererilor – a fost preluată tăcut și ipocrit de statele UE. Albania a devenit ”Rwanda” Italiei; politicienii germani se gândesc la soluții similare, inclusiv cu Republica Moldova.
Recent, la scurt timp după intrarea în vigoare a Noului Pact pentru Migrație și Azil al UE, 15 state membre au semnat o scrisoare care cere Comisiei Europene sa identifice și să elaboreze noi modalități și soluții pentru a împiedica migrația ilegală. România este printre aceste state semnatare. Scrisoarea pornește de la înțelegerile amintite mai sus dintre UE și Turcia, Tunisia, Albania. Înțelegerile acestea sunt menite să nu permită intrarea imigranților in UE, însă sunt soluții care au arătat ca nu sunt tocmai eficiente.
O soluție nouă și eficienta presupune o schimbare de paradigmă. O asemenea soluție a fost sugerată de fostul ministru britanic de Interne Suella Barverman. ”Responsabilitatea politicienilor și formatorilor de opinie este să se întrebe dacă Convenția Refugiaților și modul în care o interpretăm în sistemele noastre de justiție sunt potrivite pentru epoca modernă sau trebuie reformate”, a spus Braverman, cu referire la Convenția Refugiaților din 1951 (Convenția de la Geneva), concepută atunci de SUA si Marea Britanie nu doar pentru a proteja refugiații de potențiale genocide, ci și ca un instrument geopolitic pe care să-l folosească împotriva URSS”. ”În aceste condiții, cei mai mulți sunt simpli imigranți economici care profită de sistemul de azil”, spune ministrul britanic ”În Europa, am adăugat și alte legi umanitare, prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cadrul global al azilului a devenit un bilet la ordin pe care Vestul nu îl poate onora”, spune Braverman.
”De ce comunitatea internațională nu a explorat până acum posibilitatea reformării cadrului global pentru migrație? Cred că sunt doua motive principale. Primul este că este foarte greu să renegociezi aceste instrumente. Este greu să aduci cele 27 de state UE la un numitor comun; este și mai greu să ajungi la un acord în cadrul ONU. Al doilea motiv este mult mai cinic. Teama de a fi catalogat drept rasist sau iliberal. Orice încercare de a reforma convenția refugiaților îți va lipi eticheta «anti-refugiați»”, a mai spus ministrul britanic de Interne.
”Vestul, în special anglosfera, nu se mai poate opune valului de refugiați, iar cauza ține de structura pe care tocmai aceste state au creat-o cu decenii în urmă: venerația noastră pentru ”drepturile omului”, noua teologie pentru profeții umanismului și ai internaționalismului liberal și pentru o serie de drepturi vagi pentru cei care nu arată prin comportamentul lor că ar fi civilizați. Închinarea elitelor noastre la altarul drepturilor omului a împins statul către un eșec de ordin etic – incapacitatea de a garanta ordinea tocmai pentru cetățenii care au însărcinat statul cu impunerea legii și a comportamentului civilizat”, scrie istoricul Sumantra Maitra, pentru The American Conservative.
Un articol semnat de Lionel Shriver în The Spectator oferă cifrele care ar trebui să ne arate că soluția de mai sus are ca alternativa acceptarea sfârșitului Europei așa cum o știm.
”Cifrele oferite de Africa Research Institute și de baza de date pentru populație a ONU nu pot să nu sară în ochi. Africa este singura regiune a lumii în care populația a crescut constant în permanență. În 1950, erau 200 de milioane de africani, puțin peste o treime din numărul europenilor (550 de milioane). Acum sunt 1,5 miliarde de africani, iar populația va ajunge a 2,5 miliarde în 2050 și la aproape 4 miliarde în 2011, când Africa va avea 40% din totalul populației planetei și îi va depăși pe europeni cu un raport de 6:1.
Aceasta este estimarea „medie” a ONU, care presupune că rata natalității în Africa va scădea sub rata de înlocuire a populației de 2,1 copii pentru fiecare femeie. Însă estimarea maximală a ONU este că rata natalității va rămân la 2,5 și populația va creste la 5,4 miliarde până în 2100. Atunci, 43% dintre oamenii cu vârsta sub 18 ani din întreaga lume vor fi africani. Inerția demografică va face ca populația Africii să crească și în secolul următor.
În perioada de mare fecunditate din secolul 19, care a favorizat colonialismul, populația Europei s-a dublat. Într-un interval identic, între 1950 și 2050, populația Africii va creste de zece ori. Opt țări africane au o populație care a crescut de 15 ori; Nigerul – unde femeile au în medie 6,7 copii, și-a dublat populația în ultimii 20 de ani – a avut o creștere de 25 de ori a populației.
Experții spun că este inevitabila reducerea natalității pe măsură ce țările se dezvoltă. Însă anul trecut rata fertilității totale în Africa a fost de 4,2, iar în Africa Subsahariană a fost de 4,6. Această rată nu s-a schimbat în ultimii 70 de ani. Se pare că Africa nu se mulează pe modelele experților.
Populația Nigeriei va creste de la 225 milioane, la 375 de milioane în 2050, concurând cu SUA pentru locul trei în lume la acest capitol. Nigeria are o rată a fertilității de 5,1. Acum 20 de ani, rata era de 6.0 Prin urmare, scăderea numărului de nașteri a fost limitată. Jumătate din țară trăiește în sărăcie extremă, una dintre cele mai crunte de pe continent.
Oare rata nașterilor este atât de mare din cauza lipsei contracepției? Probabil c ă nu. De exemplu, în Africa Centrală și de Vest, femeile aveau, în 2015, 5,5 copii. Însă dorința lor era de a avea și mai mulți copii. Cei mai mulți africani nu au familii mari in mod accidental. Ei vor să aibă familii mari.
42% din populația Africii Subsahariene are vârste sub 15 ani. În Europa, sub 15 ani au doar 16%. În Europa, ei sunt depășiți de cei în vârstă. Copiii din Africa se înmulțesc mult prea repede pentru ca educația sa țină pasul. Economia Etiopiei s-a dublat în ultimii zece ani, însă jumătate din populație este analfabetă și 40% din copii nu ajung să încheie ciclul primar.
Africa nu are suficiente locuri de muncă pentru tinerii săi. Între 2014 și 2018, 20 de milioane de tineri din Nigeria nu încercat să găsească un loc de munca și doar 3,5 milioane au reușit. Africa are cea mai mică rată a participării în câmpul muncii dintre toate regiunile lumii
Să nu mai vorbim de schimbările climatice. Africa a fost mereu expusă la secete și nu a avut suficientă apă potabilă. Toate profețiile despre dezvoltarea Africii au fost contrazise. Continentul suferă din cauza proastei guvernări, a conflictelor etnice, a corupției endemice. În centrul Africii, trei sferturi din populație suferă de insecuritate alimentară moderată sau severă. Dacă ați fi în locul lor, nu v-ați gândi oare să plecați în altă parte?
Rareori se discută despre această schimbare demografica în acest secol al dezvoltării rapide. În imediata vecinătate a Europei se ridică o populație uriașă, slab educată, cu mulți tineri șomeri lipsiți de perspective. Cu cât vor fi mai mulți cei care vor ajunge în Vest, cu atât mai multe rude vor veni în urma lor. Cu toții au telefoane inteligente, iar imaginile cu pahare de martini, mașini de lux și femei frumoase făcând reclamă vor ajunge în sătucele prăfuite și în mahalale. ”Cu toții ne gândim să emigrăm”, spune un tânăr senegalez, citat de The New York Times.
Cu siguranță că lucrurile nu vor merge bine. Eurocrații le pot ține lecții cetățenilor din UE despre minunile multiculturalismului, însă un continent copleșit de sute de milioane, dacă nu cumva miliarde de imigranți din culturi radical diferite nu va fi un loc prea fericit. Chestiunea rasială va face ca situația să fie delicată și tensionată la nivel politic. Statul bunăstării din Europa s-ar putea prăbuși repede, câtă vreme cei care vin aici tind să consume aceste resurse mai degrabă decât să le producă. Da, Vestul are nevoie de forță de muncă, însă, pe fondul automatizării și implementării inteligenței artificiale, va fi nevoie în special de oameni bine pregătiți.
Nimeni nu face planuri pentru ceea ce va urma. Eu aș renunța la întreg sistemul de azil, pentru că este doar un vestigiu al unei perioade în care nu exista transport internațional ieftin, nu existau comunicații în timp real și nu existau nici beneficii sociale generoase. Regulile azilului au fost concepute când populația lumii era de patru ori mai mica decât acum. Aș renunța și la Convenția Refugiaților, și la CEDO, și la toate tratatele care împiedică aplicarea legii la frontierele naționale. Aș sista finanțarea guvernamentală pentru ONG-urile pro-migrație. Alternativa este să acceptăm faptul că Europa așa cum o știm este terminată din punct de vedere economic și cultural. Nu-mi plac predicțiile, însă aceasta este limpede: dacă nu vom avea o răbufnire electorală, autoritățile europene se vor trezi când va fi prea târziu. Și știți bine ce vor spune atunci: «Acum este prea tarziu»”.
The post Cum va arăta Europa? appeared first on Cotidianul RO.
