Despre retragerea lui Klaus Schwab din afacerea Davos

RMAG news

Klaus Schwab a hotărât că e timpul să se retragă. La 86 de ani, germanul de 86 de ani născut într-o familie de elvețieni, a decis să renunțe la președinția Forumului Economic Mondial, organizația pe care a fondat-o în 1971.

În peste 50 de ani, Schwab și-a construit un mic regat în Alpii Elvețieni, cu afaceri de circa 500 de milioane de dolari în anul fiscal 2022-2023, ultimul pentru care există date publice. Grupul condus de Schwab include convenția Forumul Economic Mondial, dar și organizațiile Globals Shapers, Young Global Leaders și Schwab Foundation Social Entrepreneurs, reprezentată în peste 500 de orașe. FEM are și o rețea extinsă de ONG-uri care încearcă să-i reproducă inițiativele într-o mulțime de țări.

Schwab și-a dorit glorie, recunoaștere și bani și le-a obținut pe toate. A transformat Forumul de la Davos întro afacere atât din punct de vedere financiar, cât și al imaginii. A reușit să joace rolul de sperietoare si pentru politicienii și economiștii de stânga, pentru care a vrut să fie întruchiparea neoliberalismului cel mai dur, dar a făcut același lucru și cu conservatorii, pentru care a jucat rolul de progresist gata să sacrifice democrația și tradițiile. Jocul la doua capete și alimentarea cu bună știință de către Forumul de la Davos a teoriilor conspirației prin intermediul platformelor sociale, în special în ultimii ani, a făcut însă ca organizația să cadă in capcana propriilor contradicții. Rețeaua de ONG-uri a Forumului de la Davos a lansat o mulțime de inițiative, dezbateri și proiecte, toate aprobate de Schwab, însă acestea nu constituiau o ”reclamă” suficient de bună.

”Scopul principal al Forumului de la Davos a fost să reacționeze la ascensiunea platformelor sociale online oferind conținut viral, care să stimuleze dezbaterea. Așa a apărut conceptul de „Mare Resetare”, de aici studiile despre insecte ca proteine alternative”, scrie UnHerd.

O altă tactică, aplicată de la bun început de Schwab pentru a-și extinde afacerea: ”Ca orice patron de club de noapte, Schwab și-a dat seama că iluzia unei mari cereri creează și mai multă cerere; prin urmare, a creat impresia că Forumul de la Davos este extrem de select: a redus numărul șefilor de companii care puteau participa. Prin urmare, a crescut numărul directorilor care își doreau să fie invitați la Davos”.

Schwab, șeful Forumului de la Davos, care a transmis în ultimi ani că „nu vom avea nimic și vom fi fericiți”, s-a folosit de această afacere pentru a-și aranja întreaga familie. Copiii au fost numiți în funcții importante în organizația care are afaceri de aproape jumătate de miliard de dolari, iar soția sa Hilde conduce fundația organizației și ceremoniile de la Davos.

După anunțarea retragerii lui Schwab au apărut întrebările legate de viitoarea orientare a Forumului Economic Mondial de la Davos. Schwab nu a numit un succesor, însă ochii se îndreaptă spre politicianul conservator norvegian Borge Brende, care a prelat „responsabilitatea executivă” a organizației în ultimul an. Asta sugerează că FEM va înclina către dreapta, însă articolele publicate după anunțul lui Schwab arată că el a fost dintotdeauna un conservator, apropiat de creștin-democrații din Germania. Iar retragerea sa nu va aduce nimic nou. ”Retragerea lui va însemna ceva abia atunci când va părăsi biroul în momentul în care sosesc invitații. Kissinger nu a făcut asta aproape niciodată”, spune o sursă citată de UnHerd.

În ultimii ani, Forumul de la Davos a făcut un viraj spre dreapta, încercând să se reapropie de republicanii din SUA. S-a vorbit mai puțin despre „diversitate” și au fost invitate personalități care să-l apere pe Donald Trump și să critice politica de mediu draconică promovată până acum la Davos, dar și politica porților deschise pentru imigranți. Unul dintre acești critici, Kevin Roberts, președintele Heritage Foundation din SUA, spune ca retragerea lui Schwab este o mișcare studiată, menită să ducă la o colaborare mai bună cu conservatorii din SUA, în perspectiva alegerii lui Donald Trump, în luna noiembrie. ”Vestea ce bună este că Davosul și-a supraapreciat influența și jocul s-a încheiat. Cel puțin în Statele Unite, nu poți fi luat în serios ca lider de centru-dreapta dacă intri în jocul celor de la Davos”, spune, Kevin Roberts, citat de UnHerd.

The post Despre retragerea lui Klaus Schwab din afacerea Davos appeared first on Cotidianul RO.