DNA, precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan: „Atragem atenția asupra echilibrului în discursul public”

DNA, precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan: „Atragem atenția asupra echilibrului în discursul public”

„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind pe unul dintre candidații la Primăria Capitalei, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană.

Pe această cale atragem atenția asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informații de natură a crea aparența desfășurării activității DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant și imparțial.

Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, DNA va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției”, transmite DNA.

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, anunță că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a înștiințat că a început urmărirea penală în cazul lui Nicușor Dan, urmare plângerii penale depuse de acesta. Enache îl acuză pe edilul Capitalei de finanţare netransparentă a publicităţii electorale.

Reacția primarului Nicușor Dan după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său