Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani

Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani

Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani. A fost omagiat pe rețelele de socializare și a primit numeroase mesaje de condoleanțe de la cei care l-au cunoscut, cât și din partea celor care i-au apreciat munca.

Doliu în rândul jurnaliștilor din țara noastră. A încetat din viață la numai 43 de ani. Care a fost, de fapt, cauza decesului

Doliu în rândul jurnaliștilor din țara noastră. A încetat din viață la numai 43 de ani. Care a fost, de fapt, cauza decesului. Bărbatul a murit în noaptea de duminică spre luni, 13 mai 2024, după ce anterior fusese internat în spital.

Mircea Roșca, un fotograf extrem de cunoscut din Cluj, a avut probleme grave de sănătate. Cel mai probabil a trecut la cele veșnice din cauza situației medicale, mai ales că regretatul jurnalist, originar din Turda, a ajuns pe mâinile doctorilor din Târgu Mureș.

În urmă cu 3 ani fusese supus unui transplant de cord. La momentul respectiv a primit inima de la un tânăr de 21 de ani din județul Brașov. Intervenția chirurgicală a fost condusă de profesorul Horațiu Suciu.

Regretatul jurnalist a fost unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din domeniul sportiv. Mircea Roșca a fost colaborator la Mediafax, Agerpres, Associated Press (AP), Agence France-Presse (AFP), European Pressphoto Agency(epa) și Reuters.

Mircea Roșca, omagiat de rude și apropiați

Mircea Roșca este omagiat de rude și de apropiați. Primarul municipiului Turda a lăsat un mesaj pe rețelele de socializare, în timp ce echipa de handbal Potaissa Turda a făcut o postare încărcată de durere. Fotograful a fost cel care a surprins cele mai importante momente din istoria clubului.

„Cu profundă tristețe, am primit vestea despre trecerea în neființă a lui Mircea Roșca, fotograful echipei de handbal Potaissa Turda și unul dintre cei mai remarcabili fotografi sportivi din zona noastră.

Contribuția și pasiunea sa în surprinderea momentelor sportive vor rămâne în amintirea noastră. Transmitem sincere condoleanțe către familia și cei dragi lui Mircea Roșca în aceste momente dificile.

Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis primarul din Turda, Cristian Matei, pe Facebook. „Drum lin spre stele, Mirciulică! Nu te vom uita niciodată! Imaginile pe care le lași în urmă sunt proiectate adânc în sufletul nostru și vor dăinui în istoria clubului din care faci parte!”, a scris AHC Potaissa Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *