Duel aerian în Marea Neagră. Avioane rusești au interceptat aeronave britanice

Duel aerian în Marea Neagră. Avioane rusești au interceptat aeronave britanice

Mai exact, Rusia a mobilizat joi două avioane de vânătoare Su-27 pentru a împiedica trei avioane militare britanice să intre în spaţiul aerian rusesc deasupra Mării Negre, afirmă Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.

Ministerul de la Moscova a precizat că avioanele de luptă ruseşti au fost trimise pentru a intercepta „trei ţinte aeriene” care se apropiau de graniţă şi le-a identificat ca fiind un avion de recunoaştere RC-135 şi două avioane de luptă Typhoon.

„Pe măsură ce avioanele de vânătoare ruseşti s-au apropiat, aeronavele militare străine s-au îndepărtat de frontiera de stat a Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat.

Nu este clar cât de aproape s-au apropiat avioanele unul de celălalt, menţionează Reuters.

Marea Neagră a devenit un teatru din ce în ce mai important în războiul dintre Rusia şi Ucraina, care se apropie acum de sfârşitul celei de-a 20-a luni.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că a ordonat avioanelor ruseşti înarmate cu rachete hipersonice Kinjal să patruleze deasupra Mării Negre.

Rusia a raportat anterior o serie de incidente în care avioanele sale de vânătoare au fost chemate să intercepteze avioane militare din Norvegia, un alt membru NATO, deasupra Mării Barents.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *