El este polițistul din Sibiu care ar fi inventat un accident rutier ca să își ajute un prieten. Cum a acționat bărbatul și cum s-a aflat totul

El este polițistul din Sibiu care ar fi inventat un accident rutier ca să își ajute un prieten. Cum a acționat bărbatul și cum s-a aflat totul

Conform presei locale, polițistul a acceptat să completeze un proces verbal fals ca prietenul său să beneficieze de reparații pe cheltuiala firmei de asigurări. În baza documentelor false, prietenul polițistului ar fi primit 8000 de lei despăgubiri, însă adevărul a fost aflat, iar acum polițistul a fost trimis în judecată.

El este polițistul din Sibiu care ar fi inventat un accident rutier ca să își ajute un prieten

Omul legii va trebui să răspundă pentru abuz în serviciu, uz de fals și complicitate la înșelăciune, conform Turnul Sfatului. Accidentul rutier ar fi avut loc în iulie 2019, însă s-a dovedit că a fost vorba despre un accident rutier fictiv.

Conform scenariului oficial, pus la cale de cei doi, ”o anumită persoană ar fi condus un autoturism marca Opel şi ar fi acroşat un autoturism Mercedes, parcat regulamentar”. Mașina Mercedes era cea pentru care s-au cerut despăgubiri de la firma de asigurări, în baza unui proces-verbal în fals.

În baza acestor acte false, firma de asigurări a fost păgubită cu 8.000 de lei. La cinci ani de la comiterea faptei, polițistul a fost trimis în judecată și va trebui să răspundă în fața legii. “S-a reținut că în luna iulie 2019, agentul de poliție și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției.

În acesta a atestat în mod fals că o anumită persoană ar fi condus un autoturism marca Opel și ar fi acroșat un autoturism Mercedes parcat regulamentar, după care a emis o autorizație de reparații în care a enumerat avariile autoturismului marca Mercedes.

Faptele au fost săvârșite la solicitarea unui cunoscut, inculpat în aceeași cauză, căruia i-a predat cele două documente întocmite în fals”, au tras concluzia procurorii din Sibiu. E neclar cum și-a dat seama firma de asigurări că a fost înșelată, însă s-a constatat că accidentul nu a avut niciodată loc, astfel că acel autoturism nu avea nevoie, de fapt, de reparații.

Polițist corupt din Baia de Aramă, acuzat că a furat lemne

Cazurile de polițiști corupți nu sunt tocmai rare în România, țară care o problemă reală cu corupția. Este și cazul lui Marian Daniel Barbu, polițistul poreclit ”Aristică”, din Baia de Aramă, Mehedinți. Bărbatul a fost arestat la începutul acestui an, fiind acuzat de fapte grave de corupție.

Procurorii îl acuză că în cursul anului 2023 a tăiat, sustras și valorificat arbori din pădurile statului în valoare de 70.000 de lei. Ar fi avut mai mulți complici care l-au ajutat să fure lemne. Așadar, polițistul este bănuit că era chiar capul mafiei lemnului din zona Baia de Aramă, în cârdășie cu un brigadier silvic.

”Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că suspectul, în cursul anului 2023, prin intermediul unor persoane a tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier național pe raza comunei Balta, județul Mehedinți, și a determinat un brigadier din cadrul Ocolului Silvic Tarnița să folosească fără drept dispozitivul de marcat arbori și, totodată, să introducă, în aplicația SUMAL 2.0, tot fără drept, date eronate, respectiv înălțimi și diametre subevaluate ale arborilor tăiați”, se arată în rechizitoriul procurorilor Anticorupție.

Please follow and like us:
Pin Share