Elias Charalambous, dat pe spate de un fotbalist de la FCSB: „Este uimitor!”. Anunț despre viitorul său

Elias Charalambous, dat pe spate de un fotbalist de la FCSB: „Este uimitor!”. Anunț despre viitorul său

Elias Charalambous a prefațat derby-ul Universitatea Craiova – FCSB, primul meci al roș-albaștrilor după ce au câștigat titlul matematic. Antrenorul cipriot a anunțat revenirea în lot a lui Vlad Chiricheș după accidentarea la cot.

Elias Charalambous, dat pe spate de Vlad Chiricheș: „Este uimitor!”

Vlad Chiricheș a suferit o fractură în derby-ul cu Rapid, scor 2-2, în etapa a 5-a din play-off-ul SuperLigii. Fostul căpitan al naționalei României va reveni pe foaia de joc la FCSB, la derby-ul cu Universitatea Craiova, luni, 6 mai. „Veteranul” a lipsit de la meciurile cu Sepsi (2-2) și Farul (2-1).

„Chiri este uimitor! V-am mai spus că a decis să se opereze. Putea să aștepte o lună fără să se opereze, dar nu a vrut să piardă timpul. A vrut să revină alături de echipă iar luni va fi alături de noi în lot.

Este un caracter cum rar găsești în fotbal, acesta este unul dintre motivele, în afară de calitatea lui, pentru care a avut o astfel de carieră. Vom folosi jucătorii care sunt în cea mai bună formă, cea mai bună formulă, pentru că vrem să câștigăm”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă.

„Coman va fi alături de noi. Suntem mai relaxați acum”

O altă noutate în lotul FCSB-ului la derby-ul cu Universitatea Craiova este Florinel Coman. Elias Charalambous a anunțat că sunt șanse mari ca golgheterul roș-albaștrilor să fie pe foaia de joc contra oltenilor după accidentarea din meciul cu Sepsi (2-2).

„Coman s-a antrenat o singură dată, cel mai probabil va fi alături de noi dar vom vedea, nu vrem să riscăm. Dacă este posibil, ne-ar plăcea să fie golgheter. Vom încerca să câștigăm tot, să doborâm orice record posibil. 

Suntem mai relaxați acum, v-am mai spus-o înainte să câștigăm matematic campionatul că nu puteam să fim relaxați deși aveam un avans mare față de adversari.

Acum suntem eliberați, mai relaxați și cred că jucătorii vor juca mult mai bine acum. Atmosfera este fantastică, am sărbătorit cu toții din suflet. Sunt cu adevărat fericit pentru jucători și fani, mai ales pentru jucători, care au depus un mare efort pe parcursul sezonului, fiind departe de familiile lor, de copii”, a mai spus Elias Charalambous.

Elias Charalambous, anunț despre viitorul la FCSB: „Vom vedea”

Elias Charalambous mai are contract cu FCSB până la finalul sezonului. Totuși, Gigi Becali este pregătit să-i prelungească înțelegerea antrenorului cipriot și a dat detalii despre noul contract la FANATIK SUPERLIGA. Antrenorul campioanei a mărturisit că nu a purtat, deocamdată, discuții în acest sens cu patronul Gigi Becali.

„Dacă cei de la Craiova vor face o gardă de onoare? Nu știu, este decizia lor. Cu siguranță că ar fi frumos pentru noi, dar nu putem forța pe nimeni să facă asta. Dacă așa simt, ar fi frumos, cu siguranță, mai ales pentru jucători, dar nu ține de noi.

Atmosfera de aici este fantastică. Am sărbătorit din toată inima. Pentru mine este primul titlu câștigat din postura de antrenor, va fi un moment de care îmi voi aminti toată viața! Gigi Becali a fost fericit.

Este patronul, este cel care investește în această echipă și ne-a arătat cât de fericit este. Este foarte important pentru noi să facem fericită această persoană care face totul pentru noi. (n.r. Ți-a făcut o ofertă?) Nu am vorbit încă despre viitorul meu. Vom vedea la momentul potrivit”, au fost declarațiile lui Elias Charalambous.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *