Este haos pe Aeroportul Otopeni. Banda de transport a bagajelor s-a stricat, s-au format cozi interminabile

Este haos pe Aeroportul Otopeni. Banda de transport a bagajelor s-a stricat, s-au format cozi interminabile

Este haos din nou pe Aeroportul Otopeni. Pe lângă faptul că s-a stricat și sistemul de aer condiționat, s-a creat aglomerația și cozi interminabile la porțile de îmbarcare și la controlul de securitate după ce o bandă de transport a bagajelor s-a defectat și ea.

Haos pe Aeroportul Otopeni

În dimineața zilei de sâmbătă, 30 iunie, la ora patru, terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni era foarte aglomerat de pasageri care așteptau după bagajele lor, scrie spotmedia.ro.

Rândurile de taxiuri, mașini Uber, Bolt și vehicule private se întindeau din zona terminalului și se prelungeau pe șoseaua interioară a complexului. A fost haos și afară și era depășit doar de cel din interior, unde peste 1.000 de pasageri au stat aliniați la ghișeele Wizz Air.

La aproximativ șase dimineața, zece curse ale companiei urmau să decoleze într-un interval de 30 de minute, în diverse destinații din Europa. Acestea se adăugau altor zeci de zboruri programate în acea dimineață.

Potrivit sursei citate, coada a devenit tot mai lungă, iar astfel a apărut și neliniște și zgomot printre călători, iar mii de oameni încercau să rezolve problemele apărute.

Doar două benzi de bagaje funcționează pe Aeroportul Otopeni

Oamenii s-au tot pus la coadă, dar nimeni nu reușea să-și lase bagajul de cală, deoarece banda transportoare de bagaje nu funcționa. În terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni sunt două benzi mari de transport.

Una dintre benzile deținute de Aeroportul Otopeni se afla în clădirea veche și cealaltă în cea nouă și a fost dată în folosință după 1990. Pe lângă aceste două benzi suprasolicitate se află ghișeele unde angajații aeroportului transferă bagajele către avioane, mai scrie spotmedia.ro.

Foarte des, benzile au probleme de funcționare, provocând o perturbare majoră a întregului sistem, ceea ce duce la cozi, întârzieri la decolare și un lanț de întârzieri și anulări de curse.

Prețurile biletelor au crescut în ultima vreme, timpii de așteptare pentru îmbarcare și controlul de securitate au crescut de asemenea, iar condițiile din aeroport s-au deteriorat mult.

Pe 26 iunie, Compania Națională Aeroporturi București a emis un comunicat anunțând că sistemul de aer condiționat al aeroportului este defect.

„Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare”, se arată în comunicat, mai scrie spotmedia.ro.