Analiza pleacă forțamente de la rezultatele anunțate oficial. Dar suspiciunea (arhetipală) de fraudă, sub zodia căreia se plasează din păcate alegerile la noi, se menține.
În special după ce autoritățile nu au dat un răspuns la situația furăcioasă cu sacii, care s-a petrecut în văzul lumii, acum 4 ani, la sectorul 1 din București. (Acum iarăși s-au petrec ciudățenii la sectorul 1, tot la saci. De fiecare dată, Clotilda e băgată.) Vidul de autoritate a Justiției naște teoriile conspirației. De aceea, din moment ce Ministerul Public (Procuratura, pe stil nou) a refuzat să dea un răspuns flagrantelor furăciuni de la scrutinul anterior, nu putem (nu avem voie, dacă slujim cititorul, și nu pe altcineva) să eludăm prezumtive secvențe de fraudare/„ajustare” și la scrutinul prezent. Iar dacă e vorba de asemenea operații, sub orice formă ar fi fost – plecând de la sustragere de voturi, adăugare de voturi, până la numărare „optimizată” de voturi și orice alte trucuri mai subtile -, atunci ele n-ar putea fi comise, în mod logic, decât de organizatorii scrutinului.
Ciudățenii sunt. De exemplu, procentul foarte mare cu care a câștigat Nicușor Dan Primăria Bucureștilor. Omul acesta n-a scos un cuvânt. A evitat orice dezbatere, orice contact cu contracandidații lui. A tăcut cu brio și s-a ales. Ca și când starea înfloritoare a Bucureștilor vorbea pentru el. Dar care stare înfloritoare a Bucureștilor?! Totuși, diferența foarte mare față de a doua clasată scoate din discuție ipoteza unor „ajustări” cu implicații decisive. O altă ciudățenie este și scorul politic mare obținut de PNL (în jur de 30 la sută), de unde până mai ieri sondajele vorbeau insistent de o cifră în jur de 15 la sută. Dar, dincolo de această rezervă, a corectitudinii cifrelor ieșite din tablete, putem explica orice ciudățenie.
Prezența la vot nu e faimoasă: 51 la sută la europarlamentare, 50 la sută la locale. Jumate din electorat nu s-a pronunțat. Cu cât se pronunță mai puțini, cu atât democrația e mai slabă. Dorele, fă-te că lucrezi! Ce ne indică procentul de 48,70 la sută (potrivit BEC) obținut de conglomeratul electoral PSD-PNL la europarlamentare? În primul rând, cele două forțe reunite – căzând sub 50 la sută – rezultă că nu mai au legitimitatea de a guverna România. Adică ar forma acum un guvern minoritar față de sufragiul popular. În al doilea, strategia binomului – pornită de la Cotroceni – de a merge pe liste comune la europarlamentare se dovedește mai curând păguboasă (un eșec), din moment ce scorurile obținute separat la scrutinul local de consilii județene – de 38,5 la sută, respectiv de 30 la sută – însumate depășesc binișor scorul obținut la comun.
Victoria substanțială a PSD la consilii și la primari (41,5 la sută) este contrabalansată de faptul că orașele mari sunt în continuare deținute de PNL cu inserții USR (Nicușor, Fritz), adică, în esență, de oponenții PSD (USR neputând fiind numiți de dreapta, ci, în esență, neo-marxiști). Iar creșterea PNL, ca vot politic, de la 14 la sută – cu cât era creditat la un moment dat în sondaje – la aprox. 30 la sută este trasă în jos de pierderea a 6 consilii județene. Oricum ai lua-o, este iarăși ciudat ca, în timp ce președintele era cotat la un moment dat cu aprox. 10-15 la sută încredere, partidul care i-a dat naștere, l-a sprijinit, l-a promovat, l-a urmat ca un câine credincios etc., să capete ca prin minune un procent dublu! Dar, cum spuneam, orice ciudățenie se poate explica. Dacă procentul este real, atunci explicația poate fi migrarea unei părți semnificative a bazinului USR către PNL, probabil și ca urmare a recentelor evenimente de factură penală. Scandalul Coldea (creditat ca fiind „întemeietorul” USR), izbucnit taman în buza alegerilor, pare că a dat rezultate. USR este în degringoladă, Drula s-a dus de-a dura. Exact ce dorea dl Iohannis.
Pe de altă parte, nu e mai puțin adevărat că și migrarea mascată a voturilor liberale – probabil tot cu binecuvântarea președintelui Iohannis -, către Nicușor Dan i-a asigurat acestuia o marjă confortabilă în dauna dnei Firea, care, după ce se ridicase din azile cu propriile axile, se vede acum scoasă definitiv pe tușa marilor pretenții, cu largul concurs al dlui Ciolacu. Deci și în spatele succesului lui Nicușor, așa-zis independent, se află tot PNL și tătucul său. Păi, altfel, s-ar fi așezat el, în culmea bucuriei, la meci, chiar lângă Ciucă și s-ar fi hlizit ei împreună, dacă blatul nu era făcut? Reiese că Burduja (altfel băiat orientat, din noua pleiadă) a fost iepure. Dacă s-a lăsat exploatat în orb sau nu – nici nu mai contează. Va veni și rândul lui să exploateze pe alții.
Pentru conformitate, atât Firea cât și Burduja au luat scoruri considerabil mai mici decât partidele lor – ceea ce ne arată că probabil nu numai mulți simpatizanți liberali, dar și PSD-iști (!!!) au votat cu Nicușor! Nu e exclus ca mascarada Cîrstoiu să fi fost premeditată pentru ca, speriați sau scârbiți de văditul dilentantism al doctorului de două parale, bucureștenii să recadă în brațele reci ca gheața din calorifere ale lui Nicușor. Oricum, procedura alegerilor într-un singur tur aruncă din start democrația în baltă.
Secretul multor paradoxuri se află în înțelegerile ultra-secrete Iohannis-Ciolacu, cu Ciucă mână moartă în vitrină. Proba de foc a acestei mezalianțe oculte se va da la prezidențiale. Dl Iohannis, spre deosebire de neglijentul Băsescu, ține cu tot dinadinsul, din multiple motive, să-și lase urmaș la Cotroceni. Din acest punct de vedere, dl Geoană – care nu e în aceeași tamjă – e nevoie să fie împiedicat de a intra în turul II (din care, odată intrat, ar ieși președinte). De aceea, este necesar ca dl Ciolacu să candideze. Astfel ca bazinul lor comun (de stânga, în primul rând) să se scindeze și să se creeze posibilitatea – măcar verosimilă, narativă – ca, pe de o parte, dl. Geoană să nu intre, iar pe de alta, dl Ciucă – prin coborârea ștachetei scorurilor – să intre. Odată intrat în turul II – indiferent de oponent (Ciolacu sau reprezentantul AUR) – dl Ciucă va câștiga. Niciun prim-ministru PSD (nici Năstase, nici Poanta, nici Dăncilă) nu a ajuns la Cotroceni. Acum, toate sistemele lucrează, la foc susținut, pentru dl Ciucă – el prezentând garanția că va prezerva status-quo-ul, establismentul, politica externă etc. Și – mai presus de toate, până la proba contrarie! – că nu-i va ieși din voie dlui Iohannis, oriunde s-ar afla patronul.
Dacă cineva își face griji privind soarta dlui Ciolacu după eșec, înfrângerea de formă nu-i va cauza debarcarea de la conducerea partidului, întrucât imediat proaspăt-președintele Ciucă îl va nominaliza ca prim-ministru (funcție care oricum i s-ar cuveni, cel puțin în prima fază, PSD fiind partidul cu cel mai mare scor). În felul acesta, conglomeratul PSD-PNL monopolizează primele două funcții executive în Stat. De fapt – văzând lipsa cvasi-generalizată a separației puterilor în Stat – primele două funcții ABSOLUTE în Stat.
Spuneam că dl Geoană nu e în aceeași tamjă cu tandemul Iohannis-Ciucă. Până acum, după cum se arată, Washingtonul nu l-a convins pe dl Iohannis să-l adopte pe „Prostănac” în dauna generalului cu limbă de lemn și patru stele la activ. E posibil ca dl Iohannis să fi negociat în acest fel: „Bine, pe mine nu mă puneți la NATO, dar măcar lăsați-mă să-l pun pe Ciucă președinte! A comandat atâta armament! Geoană ce-a comandat? Praful de pe tobă!” Rămâne de văzut care lobby e mai puternic: lobby-ul evreiesc căruia Geoană îi datorează totul sau lobby-ul marilor concerne militaro-strategice? Grea întrebare.
ȘI, la sfârșit, două vorbe despre rezultatele AUR.
Nu e un secret, suveraniștii din Europa sunt etichetați drept extremiști de neo-marxiștii Ursulei, așa cum fals au numit-o, la vremea respectivă, și pe Meloni, reconfirmată acum cu brio de electoratul italian. În timp ce aceste partide au repurtat acum succese importante și au devansat partide aflate la guvernare (inclusiv în Franța, unde președintele Macron – primul progresist-global-neo-marxist al Europei – s-a văzut nevoit să convoace alegeri anticipate, și în Belgia, unde prim-ministrul și-a dat demisia plângând), în România nu se poate spune că AUR a rupt gura târgului. Este adevărat că a marcat un progres semnificativ față de rezultatele de la scrutinul de acum 4 ani (de la 8 la sută la 15 la sută), dar, în același timp, nu a atins cota la care se așteptau partizanii (și de care s-au temut adversarii) – și asta din probabil trei motive.
După un start lansat, partidul a intrat într-o oarecare zonă de umbră din cauză că nu a reușit să-și calibreze mesajele de așa natură încât să se prezinte ca o alternativă viabilă pentru mai mulți electori decât cei aparținând strict nucleului dur al partidului. Am spus de mai multe ori că AUR poate să crească dacă reușește să-i disloce pe nehotărâți, să aducă în fața urnelor oameni care sunt reticenți la a mai acorda încredere politicienilor, după ce au fost rând pe rând, dezamăgiți de mai toate partidele de pe eșichier. Dar pentru ei trebuie să ai un altfel de mesaj, mai puțin încrâncenat, mai relaxat, mai spre centru. Președintele George Simion nu s-a interesat de a modula mesajele pentru a atrage pe nehotărâți, de îndată ce nucleul dur a fost „captat”.
În acest sens, a se vedea declarațiile prostești ale lui Claudiu Târziu (care acum o tulește englezește la Bruxelles), în care punea pe același plan „imperiile” american și sovietic. A pune pe același plan nenorocirile care ni s-au tras – endemic – și ni se mai pot trage de la ruși cu deturnarea în scop personal și vânzarea dregătoriilor de stat ocupate de antedecembriști și odraslele lor (pe care nimeni altcineva decât poporul român i-a acreditat în persoana lui Iliescu și Băsescu) este cel puțin o lipsă crasă de discernământ, dacă nu o greșeală politică fatală.
Există afaceri proaste încheiate cu entități din Occident? Da. Ar fi putut fi mai bune, mai profitabile pentru noi? Da, dacă în numele entităților române, ar fi semnat oameni de conștiință – și nu cioflingari. Există imixtiuni politice de la Bruxelles sau de la Washington? Da. Ar putea fi ele temperate? Da, dacă am avea oameni de Stat, cum au polonezii – și nu cioflingari. Însă a echivala toate acestea cu fosta apartenență la blocul dogmatic-represiv moscovit, modulat în neo-stalinismul-național-ceaușist, este o prostie, o gogomănie. Cu asemenea declarații și – în plus – supus continuu demonizării de către propaganda oficială, AUR n-a reușit să se departajeze credibil de „tinicheaua” rusească.
Un alt motiv al stagnării AUR este politica de resurse umane greșită. Dl Simion ne-a surprins când a declarat că va lua oameni de peste tot. Păi, tocmai că nu trebuia să ia oameni de peste tot – gen Coarnă (fost milițian ceaușist) sau generalul Chelaru (fost PRM-ist, care iată, membru AUR fiind, n-a votat în Parlament înființarea comandamentului NATO la Târgu Mureș) sau fiica lui Vadiim (personaj compromis în eposul post-decembrist democratic, pro-occidental). Simion n-a înțeles că șansa partidului este să vină cu oameni noi, nu cu oameni reșapați, cu un pasiv toxic pe care, volens-nolens, l-au pus în cârca partidului. Ce alternativă mai oferi atunci la partidele main-stream formate tot din foști? Tot ce trebuia să facă acest partid era să fie format din oameni noi și să nu facă greșeli de doi bani. Atât. Cei 34 de ani de guvernare post-decembristă cu ante-decembriști în frunte ar fi făcut restul.
Senzației de amatorism, de politică pe genunchi, i s-a suprapus și comportamentul cel puțin impropriu, pe alocuri vulgar al dlui Simion însuși. Care n-a reușit să se maturizeze suficient. Principala lui calitate – aplombul – s-a transformat în principalul lui defect. Poate că unii oameni de bună credință s-ar fi întors către el cu simpatie, dacă n-ar fi dat cu bâta-n baltă și n-ar fi călcat în străchini. În plus, i s-a agățat de gât și tinicheaua Șoșoacă, trimisă special să-i ciopârțească electoratul. (Observăm că, dacă n-ar fi existat Cicciolina Baroului, AUR ar fi luat 21 la sută…) În mod normal, va fi „ajutat” să acceadă în turul II, unde va pierde cu brio în fața dlui Ciucă – pe sistemul Vadim-Iliescu din anul 2000.
The post Eugen Șerbănescu: Ce se vede după alegeri appeared first on Cotidianul RO.
