Eugen Trică, la pământ! Și-a băgat vedeta pe teren abia după ce UTA a distrus-o pe FC U Craiova în prima jumătate de oră și scorul era deja 0-2!

Eugen Trică, la pământ! Și-a băgat vedeta pe teren abia după ce UTA a distrus-o pe FC U Craiova în prima jumătate de oră și scorul era deja 0-2!

FC U Craiova pare condamnată să ajungă în Liga 2, un scenariu ce părea imposibil la începutul sezonului și chiar al play-out-ului. Obligată să câștige la Arad pentru a trece pe loc de baraj înaintea ultimei runde, echipa lui Eugen Trică a început catastrofal meciul cu UTA.

Eugen Trică, în genunchi. L-a băgat pe Bahassa când UTA o conducea deja cu 2-0 pe FC U Craiova

FC U Craiova a început pe ultimul loc meciul de la Arad, iar Eugen Trică a părut că ține morțiș să arate că echipa sa e „lanterna roșie” a SuperLigii. L-a lăsat pe banca de rezerve pe Yassine Bahassa și, după doar o jumătate de oră de joc, tabela arăta deja 2-0 pentru gazde. – vezi VIDEO

Primul care a deschis scorul a fost Kevin Luckassen. În minutul 6, vârful „Bătrânei Doamne” s-a demarcat de lângă Compagnucci de parcă argentinianul ar fi fost un amator și n-a avut nicio problemă să îl învingă pe Gurău cu o lovitură de cap.

Deși s-a aruncat în atac, FC U Craiova a fost tot ea cea care a încasat. În minutul 31, Trif l-a depășit cu ușurință pe Radu Negru și i-a pasat lui Rareș Pop, care a marcat nestingherit din mijlocul careului.

După golul de 2-0 s-a trezit și tehnicianul oltenilor, care s-a decis să efectueze prima schimbare. În minutul 35, l-a scos pe Dragoș Albu și l-a introdus pe Yassine Bahassa. A părut o enigmă motivul pentru care fotbalistul francez n-a început ca titular partida de pe stadionul „Francisc Neumann”.

În ultima etapă din play-out, FC U Craiova 1948 va primi vizita lui Hermannstadt. Meciul de pe „Ion Oblemenco” e programat duminică, 12 mai, de la ora 21:30.

Bahassa, la final de contract cu echipa lui Adrian Mititelu

Unul dintre motivele pentru care Yassine Bahassa a fost folosit mai puțin în acest play-out poate fi reprezentat de faptul că francezului îi expiră contractul la vară.

Ciudat, totuși, având în vedere situația în care se află echipa lui Eugen Trică. Oltenii n-au câștigat decât cu Universitatea Cluj în play-off și sunt aproape să revină după doar trei ani în Liga 2.

Yassine Bahassa joacă la FC U Craiova din vara lui 2022, atunci când a sosit liber de contract după despărțirea de Quevilly Rouen. În tot acest timp, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a jucat în 74 de meciuri, a marcat 8 goluri și a oferit 13 pase decisive.

700.000 de euro este cota de piață a lui Yassine Bahassa, conform transfermarkt.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *