EURO 2024: Belgia – Slovacia, Live video si text din Germania. Program complet și clasament actualizat grupa E

EURO 2024: Belgia – Slovacia, Live video si text din Germania. Program complet și clasament actualizat grupa E

Live video Belgia Slovacia la euro 2024. Cele două formații se întâlnesc în al doilea meci al grupei E. Partida va avea loc pe Deutsche Bank Park din Frankfurt. Meciul este programat luni, de la ora 19:00, în grupa de la Campionatul European din care mai fac parte România și Ucraina.

Belgia – Slovacia la EURO 2024. Analiza jucători, antrenori, primul 11 – formaţia probabilă de start. Cine e vedeta echipei și care sunt fotbaliștii accidentaţi sau suspendaţi

Belgia vine la turneul final cu gândul clar de a ridica trofeul deasupra capului, iar o victorie cu Slovacia ar reprezenta primul pas în drumul către marea finală. Deși o mare parte din „Generația de Aur” a Diavolilor Roșii a dispărut, Domenico Tedesco merge în Germania cu gânduri mari, mai ales că în martie a remizat într-un amical cu Anglia, principala favorită de la EURO 2024, scor 2-2. Belgia și Slovacia s-au întâlnit doar de două ori în istorie, ambele partide fiind amicale. În primul meci, cel din 2006, meciul s-a terminat la egalitate, 0-0, În 2013 însă, belgienii s-au impus, 1-0.

Antrenor Belgia: Domenico Tedesco

Selecționata Belgiei este pregătită de Domenico Tedesco. Antrenorul în vârstă de 38 de ani este un italian crescut în Germania, care, până să ajungă la Schalke 04 în 2017, nu mai antrenase la nivel de seniori. Născut în Calabria, Tedesco nu a juct niciodată fotbal la nivel înalt, cea mai importantă competiție în care a jucat fiind Liga a 11-a din Germania, la ASV Aichwald.

De-a lungul vieții a fost angajat și la Mercedes, dar a fost și antrenor de copii și juniori la VfB Stuttgart. După ce a antrenat-o timp de doi ani pe Schalke 04 (2017-2019), Tedesco a ajuns la la Spartac Moscova (2019-2021), apoi la RB Leipzig (2021-2022), iar din 2023 e selecționerul Belgiei. Domenico Tedesco a calificat Belgia la Euro 2024, terminând pe primul loc şi neînvinsă într-o grupă de calificare care includea Austria şi Suedia.

Antrenor Slovacia: Francesco Calzona

Naționala Slovaciei are și ea tot un italian pe bancă. Este vorba despre Francesco Calzona (55 de ani), care a făcut o treabă foarte bună de când a preluat echipa în noiembrie 2022.

Francesco Calzona a mizat în ultimii doi ani pe aproximativ același nucleu de jucători. De aceea, e de așteptat să mizeze pe un sistem 4-3-3 la EURO 2024. De-a lungul carierei, Calzona a fost doar secund la Perugia, Alessandria, Sorrento, Empoli, Napoli și Cagliari.

Echipe probabile Belgia – Slovacia din grupa E de la EURO 2024.

Belgia și Slovacia sunt două echipe cu un sistem identic de joc: 4-3-3. Este drept că, cel puțin teoretic, valoarea jucătorilor este mult diferită. Belgienii merg la atac cu trioul format din Trossard, Lukaku și Doku

Belgia – Casteels – Castagne, Faes, Vertonghen, Theate – Onana, Mangala, De Bruyne – Trossard, Lukaku, Doku
Slovacia –  Dubravka – Gyomber, Vavro, Skriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda – Dusic, Bozenik, Suslov

Vedeta Belgiei: Kevin de Bruyne

În ciuda faptului că a pierdut o jumătate de sezon după o intervenție chirurgicală, Kevin de Bruyne va fi, fără îndoială, „creierul” Belgiei în Germania. Starul lui Manchester City va fi flancat de încă doi mijlocași defensivi. Mijlocașul în vârstă de 32 de ani a debutat în naționala Belgiei la vârsta de 19 ani și o lună, reprezentativă pentru care a jucat în 101 meciuri și a marcat 27 de goluri.

Vedeta Slovaciei: Milan Skriniar

Cel mai cunoscut nume al slovacilor este cel al lui Milan Skriniar, fundașul central de la PSG, care este și căpitanul naționalei. Ajuns la 29 de ani, Skriniar a jucat cu reprezentativa Slovaciei și la EURO 2016, când a terminat pe locul 3 într-o grupă cu Țara Galilor, Anglia și Rusia. Skriniar este al doilea cel mai bine cotat fotbalist din naționala Slovaciei, cu 30 de milioane de euro, față de David Hancko, care e cotat la 35 de milioane de euro. Aproape de aceștia este și Stansilav Lobotka, fotbalistul lui Napoli, care e cotat la 28 de milioane de euro. Skriniar are 68 de prezențe în naționala Slovaciei și a marcat de 3 ori. De-a lungul carierei a mai jucat pentru MSK Zilina, Sampdoria și Inter.

Jucătorii accidentaţi sau suspendati. Ce absenţe are Belgia: Courtois, neconvocat! Meunier, accidentat!

Belgia are mari probleme de lot înaintea debutului la EURO. Mai are doar 5 fundași apți pentru primul joc: Timothy Castagne (fundaș dreapta), Wout Faes (fundaș central), Zeno Debast (fundaș central), Axel Witsel (fundaș central) și Maxim De Cuyper (fundaș stânga). Thomas Meunier, fundașul dreapta de la Trabzonspor, este ultimul jucător căzut la datorie în lotul belgienilor. Fratele lui Eden Hazard, Thorgan, a suferit și el o accidentare în aprilie și va fi indisponibil timp de opt luni.

În plus, selecționerul Domenico Tedesco nu l-a convocat nici pe Thibaut Courtois (32 de ani), unul dintre cei mai buni portari din lume. Antrenorul a explicat printr-o declarație de ce nu l-a luat în lot pe goalkeeperul care a apărat în finala Ligii Campionilor pentru Real Madrid pentru că acesta n-ar face față meciurilor la un interval scurt de timp. Totuși, presa belgiană susține că portarul n-a vrut să fie convocat pentru că selecționerul n-a vrut să-i dea banderola de căpitan. De reaminti că Eden Hazard s-a retras din fotbal în 2023.

Jucătorii care lipsesc din echipa Slovaciei

Slovacia nu-l va avea în lot pe fundașul central Martin Valjent, aceasta fiind una dintre marile surprize provocate de selecționerul Calzona. Apărătorul în vârstă de 28 de ani joacă în La Liga, la Mallorca, și conform Transfermarkt este al cincilea cel mai valoros jucător slovac, fiind cotat la 6 milioane de euro.

Cine bate penalty-urile şi fazele fixe din Belgia – Slovacia

Romelu Lukaku, golgeterul Belgiei, este unul dintre cei care execută loviturile de pedeapsă pentru naționala sa. Alături de el mai sunt Kevin de Bruyne și Leandro Trossard. La capitolul lovituri libere, De Bruyne nu are rival, însă uneori își mai fac loc pentru asta și Yannick Carrasco și Youri Tielemans.

De partea cealaltă, Ondrej Duda, mijlocaș cu o tehnică superioară, este principalul jucător care execută penalty-uri, însă pe listă se mai află Robert Bozenik și Stanislav Lobotka. Duda execută și loviturile libere din naționala Slovaciei, însă în funcție de poziție se înscrie și Juraj Kucka.

Valoare lot Belgia: 584 milioane de euro

Belgia are cel mai valoros lot din grupa E. Cel mai bine cotat fotbalist belgian este Jeremy Doku (22 de ani), aripa stânga care provine de la Manchester City. Acesta poate fi noul lider al naționalei Belgiei în perioada următoare dacă va convinge prin jocul său.

După Doku, al doilea cel mai bine cotat este Lois Openda, atacantul central de la RB Leipzig, care e cotat la 60 de milioane de euro. La 50 de milioane de euro sunt cotați Kevin De Bruyne și Amadaou Onana.

Valoare lot Slovacia: 156 milioane de euro

Slovacia se prezintă la EURO 2024 cu un lot în valoare de 156 de milioane de euro, mult peste lotul României, dar sub cel al Belgiei sau al Ucrainei. David Hancko (26 de ani/Feyenoord) este cel mai valoros jucător al slovacilor, fiind cotat la 35 de milioane de euro.

Alți doi jucători au valori apropiate: Milan Skriniar (30 de milioane de euro/PSG) și Stanislav Lobotka (28 de milioane de euro/Napoli). Apoi urmează o prăpastie în care apar jucători de sub 7 milioane de euro.

Tot ce trebuie să ştii înainte de Belgia – Slovacia: program, stadion, arbitri, ora de start, transmisii live la TV, streaming live Germania EURO 2024

Belgia – Slovacia se anunță un meci foarte interesant pentru grupa E. Este cu atât mai important cu cât calificarea României mai departe depinde de orice rezultat din grupă. Presiunea imensă este pe umerii belgienilor, care nu concep să nu câștige grupa. Dar și Slovacia are gânduri importante, chiar dacă nu neapărat locul 1 în grupă.

Cine transmite Belgia – Slovacia la TV, din grupa E de la EURO 2024. Ora de start a jocului

Partida dintre Belgia și Slovacia se vede în România pe Pro TV. Postul din Pache Protopopescu va transmite toate meciurile de la Campioantul European din 2024. Jocul dintre Belgia și Slovacia va avea loc pe 17 iunie, de la ora 19:00, ora României. Cel mai probabil, românii vor face o audiență importantă postului de televiziune care va transmite meciul, asta și datorită importanței jocului pentru România.

Cine e arbitrul de la Belgia – Slovacia

Belgia – Slovacia, meciul de debut al celor două naţionale la Euro 2024 va fi condus de o brigadă din Turcia.

Arbitru: Umut Meler 
Asistenți: Emre Eyisoy, Kerem Ersoy 
Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania) 
Asistenți VAR: Alper Ulusoy (Turcia), Marco Fritz (Germania)
Arbitru de rezervă: Serdar Gözübüyük (Țările de Jos)

Orașul și stadionul pe care se disputa Belgia – Slovacia

Belgia – Slovacia se dispută pe Deutsche Bank Park din Frankfurt. Arena aparține celor de la Eintracht Frankfurt încă din 1925. Stadionul are o capacitate de 51.500 de locuri.

Arena din Frankfurt a fost gazda Campionatului Mondial de Fotbal din 2006, unde s-au disputat 5 meciuri, printre care și un sfert de finală: Brazilia – Franța 0-1.

Program și clasament actualizat grupa E EURO 2024

Belgia este marea favorită a grupei E de la EURO 2024, dar Ucraina, Slovacia și România nu vor fi carne de tun pentru belgieni. Absolut toate cele 4 naționale din grupa F și-au anunțat dorința de a se califica mai departe.

Program meciuri grupa E Euro 2024

Belgia debutează împotriva Slovaciei, iar apoi întâlnește România și încheie grupa cu duelul împotriva Ucrainei. Slovacia va da peste ucraineni imediat după debutul la turneul final și va închide grupa în meciul cu naționala lui Edward Iordănescu.

17 iunie, 16:00: România – Ucraina
17 iunie, 19:00: Belgia – Slovacia
21 iunie, 16:00: Slovacia – Ucraina
22 iunie, 22:00: Belgia – România
26 iunie, 19:00: Slovacia – România
26 iunie, 19:00: Ucraina – Belgia

Clasament grupa E Euro 2024

Naționala Belgiei pornește mare favorită în grupă, indiferent din ce unghi am privi-o! Cel puțin pe hârtie, celelalte trei naționale se vor lupta pentru locul 2. E drept că te poți califica și de pe locul 3, condiția este să fii printre cele mai bune patru locuri 3 din cele șase grupe.

Belgia – 0 puncte
România – 0 puncte
Ucraina – 0 punte
Slovacia – 0 puncte

Cele mai tari reacţii înainte de Belgia – Slovacia

Kevin De Bruyne a încercat să-și adoarmă adversarii cu ultimele declarații: „Sunt foarte bucuros să mă alătur din nou acestui grup. Accidentările au venit la momentul nepotrivit pentru mine în acest sezon. Mă simt bine fizic. Sper să am destulă energie ca să am un EURO reuşit. Am avut câteva contacte în această perioadă cu selecţionerul, dar s-au accelerat în mod firesc începând din martie. Cred că sunt 100% în formă. Programul a fost greu la Manchester City, dar am încercat să adaptăm lucrurile”.

Domenico Todesco e plin de optimism înaintea debutului la EURO: „Ar fi ciudat să spunem că, pe hârtie, nu suntem favoriţi în această grupă. Pare mai uşoară decât Grupa B (n.r. Spania, Croaţia, Italia şi Albania), dar cu toţii suntem în fotbal de suficient timp pentru a şti că hârtia nu este adevărul, iar hârtia nu este terenul.

Slovacia, de exemplu, a terminat pe locul 2 în spatele Portugaliei şi a pierdut doar două meciuri, ambele în faţa Portugaliei: 1-0 şi 3-2. Acesta este doar un exemplu al diferenţei dintre hârtie şi teren”.

De partea cealaltă, Francesco Calzona a declarat: „M-am gândit mult, însă am încercat să iau cea mai bună decizie pentru echipa naţională. Jucătorii s-au prezentat foarte bine la antrenament, au avut o abordare excepţională, aşa că a fost o decizie grea realizarea lotului pentru Euro 2024. A fost vorba de mici detalii până la urmă. Ne cunoaştem limitele. Singura noastră şansă de a realiza ceva remarcabil este să fim o echipă adevărată formată din 26 de elemente”.

Vezi rezumatul video si toate fazele din Belgia – Slovacia. Update în timp real Euro 2024

FANATIK vă ţine la curent în timp real cu cele mai tari faze din Belgia – Slovacia. Vezi rezumatul video al confruntării şi află informaţii interesante despre primul meci al Belgiei de la turneul final din Germania.