Explozie într-o casă din Timișoara. Șase persoane, între care patru copii, transportate la spital

Explozie într-o casă din Timișoara. Șase persoane, între care patru copii, transportate la spital

Explozia s-a produs, sâmbătă, 10 februarie, într-o casă de pe strada Dimineții din Timișoara, probabil din cauza unei butelii, informează Opinia Timișoarei.

În urma exploziei au fost distruse ușile, ferestrele și țigla de pe casă, însă cele șapte persoane aflate în locuință au reușit să se salveze.

„Trei adulţi şi patru copii au reuşit să se salveze din locuinţă. O persoană de sex feminin este evaluată medical, suferind atac de panică”, a transmis ISU Timiș.

Șase persoane, doi adulți și patru copii, au fost transportate ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au precizat că nu există informaţii cu privire la persoane surprinse de dărâmături.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie și comandă, două autospeciale de stingere, un autocamion cu container multirisc, un buldoexcavator şi două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.

De asemenea, la locul incidentului au fost alocate și două ambulanţe SAJ.

FOTO: ISU Timiș