Florin Răducioiu vrea să fie în formă maximă la meciul de retragere. Ce sacrificii face fostul atacant al României. “Am și eu viciile mele”

Florin Răducioiu vrea să fie în formă maximă la meciul de retragere. Ce sacrificii face fostul atacant al României. “Am și eu viciile mele”

Florin Răducioiu se pregătește intens pentru meciul de retragere al “Generației de Aur”. Fostul internațional vrea să facă o impresie bună pe Național Arena și a povestit ce sacrificii face pentru a fi în formă.

Florin Răducioiu, sacrificii pentru a fi ăn formă la meciul de retragere

Ca mulți alți fotbaliști, Florin Răducioiu a început să aibă mai multe vicii după retragerea din fotbal, întrucât nu mai era nevoit să dea săptămânal randament maxim în meciuri sau la antrenamente. Fostul atacant al naționalei a povestit că a renunțat la acestea pentru a putea juca din nou fotbal.

“Ce simt eu? Destul de bine. Nu e simplu oricum, pentru că avem o vârstă. Eu aveam o masă musculară bună la picioare, aia a fost un pic forța mea și viteza care mi-a permis să dau câte un gol.

Evident, pe 25 o să fie o sărbătoare a fotbalului românesc. Știți foarte bine, nu are rost să vă mai repet ce am însemnat noi pentru fotbalul românesc.

Evident că merităm un asemenea eveniment, mă refer și la film… este un pic anul fotbalului românesc. Ne bucurăm enorm și pentru băieți, îi așteptăm la Campionatul European. E un an frumos!

(Ai renunțat la ceva în această perioadă?) Da, într-adevăr, am renunțat la prosecco. Sunt un bun băutor de prosecco, nu mai beau deloc. Nu mai fumez Toscanello, am eliminat un pic dulciurile. Da, fac sacrificii. Da, dar îndeosebi prosecco. Cred că o să o țin o lună bună fără să beau un strop de prosecco. Am și eu viciile mele”.

Florin Răducioiu a fost unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria României. Acesta a marcat 21 de goluri în 40 de meciuri pentru “tricolori”, apogeul fiind la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii din 1994. Atunci el a înscris câte o dublă în partidele cu Columbia și Suedia.

Meciul de retragere al “Generației de Aur” se va juca pe 25 mai pe Național Arena. Evenimentul este sold-out. Fanii îi vor putea vedea în acțiune pe fotbaliștii care în 1994 au scos românii în stradă. Aceștia vor juca împotriva unei echipe formate din jucători legendari din fotbal, precum: Rivaldo, Karembeu, Hristo Stoichkov, Gomes, Christian Panucci sau Dida.

Lotul României pentru meciul de retragere:

Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea
Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan
Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *