Florin Talpan, o nouă replică pentru Ilie Năstase: “Când semeni vânt, culegi furtună!”

Florin Talpan, o nouă replică pentru Ilie Năstase: “Când semeni vânt, culegi furtună!”

Discuția a început cu o replică pe care Ilie Năstase a oferit-o către Florin Talpan. Atunci când fostul lider mondial al tenisului i-a transmis juristului că este “subordonatul” său. Din acel punct, lucrurile au luat amploare.

Florin Talpan, o nouă replică pentru Ilie Năstase

După acea replică primită de la Ilie Năstase, Florin Talpan a oferit un prim răspuns foarte dur la adresa fostului mare sportiv. Juristul celor de la CSA Steaua i-a transmis lui “Nasty” că nu avea voie să poarte uniforma militară în acel context. Și a adus aminte de probleme lui Năstase cu alcoolul, din cauza cărora a avut și un dosar penal.

La scurt timp, Ilie Năstase a revenit cu o reacție asupra atacului lui Florin Talpan. Fostul tenismen a spus că are voie să poarte acea uniformă și că îl va da în judecată pentru declarațiile făcute.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Florin Talpan i-a mai dat o replică lui Ilie Năstase pe pagina personală de Facebook. Juristul a notat despre ultima reacție a lui “Nasty”. Și i-a transmis și că se poate apăra singur în cazul în care îl dă în judecată. Totodată, acesta a scris și regulamentul cu privire la purtarea uniformei militare.

“Când semeni vânt, culegi furtună!”

“‘Când semeni vânt, culegi furtună!’ Ilie Năstase continuă să mă jignească! El știe foarte bine de litigiul dintre Clubul Sportiv al Armatei Steaua București și FCSB. Cu toate acestea merge îmbrăcat în haină militară (în rezervă fiind) să felicite o echipă de fotbal, care a reușit după 9 ani de “chin și suferință” să câștige în sfârșit un titlu, o echipă care ne fură încă din anul 2003 identitatea, ne folosește în mod abuziv numele și marca!”

Am considerat gestul acestuia ca un semn tacit de ploconeală, la echipa “căpușă” care nu mai are dreptul de a ne folosi marca, numele, palmaresul, dar cu toate acestea, continuă în fiecare zi acest lucru sfidând astfel hotărâri judecătorești și legi.

În privința aspectelor legate de condamnarea lui Ilie Năstase, cum bine știți, ele sunt publice și personal, nu am dat dovadă de “proastă educație” cu privire la relatarea acestora.

Am spus doar că Ilie Năstase nu respectă legea și nici hotărâri judecătorești atunci când conduce băut la volan dar și atunci când declară că FCSB este Steaua!”.

Regulamentul cu privire la uniforma militară. “Haideți să respectăm legile!”

“Cu privire la uniforma militară, Ilie Năstase ar trebui sa știe următoarele:
A. Uniforma generalilor şi ofiţerilor în rezervă şi în retragere cu drept de a purta uniforma militară:

Este formată din articole de echipament prevăzute în normele de echipare pentru această categorie.

Cadrele militare în rezervă sau în retragere care au aprobare de a purta uniforma militară o pot folosi în următoarele situaţii:

– de ziua naţională a ţării, a armatei sau a armei din care au făcut parte;
– la festivităţi, adunări, ceremonii şi activităţi protocolare sau comemorative la care sunt invitaţi oficial;
– cu ocazia primirii unor delegaţii ale organizaţiilor de veterani din alte ţări;
– la alte activităţi la care sunt invitaţi, cu precizarea necesităţii echipării în uniformă militară.

Pe timpul cât poartă uniforma militară, cadrele militare în rezervă sau în retragere sunt obligate să respecte regulile stabilite prin regulamentele militare

Nu în ultimul rând, cu privire la afirmațiile acestuia că mă dă in judecată, spre deosebire de el care are nevoie de un avocat, eu mă apăr singur! Declarația mea de pe Facebook la adresa lui nu este jignitoare, sunt doar faptele acestuia. Concluzia?
Haideți să respectăm legile pentru că nimeni nu este mai presus de lege în România, cel puțin așa prevede și dispune Constituția!”, a scris Florin Talpan pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *