Garry Kasparov, alături de România înainte de meciul cu Olanda: „Chiar și echipele mari pot pierde la acest turneu”

Garry Kasparov, alături de România înainte de meciul cu Olanda: „Chiar și echipele mari pot pierde la acest turneu”

Garry Kasparov se află în aceste zile în România, la Superbet Chess Classic. Legenda șah-ului mondial a vorbit și despre calificarea „tricolorilor” în optimile EURO 2024.

Garry Kasparov, alături de România înainte de meciul cu Olanda: „Chiar și echipele mari pot pierde la acest turneu”

Garry Kasparov este prezent la Superbet Chess Classic, iar în cadrul conferinței de presă dedicate, reporterii români prezenți l-au întrebat și despre performanța României la EURO 2024.

Legenda șahului a spus că nu mai e atât de familiarizat cu echipa națională a României, însă Garry Kasparov recunoaște că era obișnuit cu „Generația de Aur” din 1994. Totodată, sportivul a declarat că nimic nu este imposibil la un turneu final, și că echipele mai bine cotate pot fi bătute.

„Mă uit la fotbal mai puțin acum, față de cum mă uitam în trecut. Îmi e teamă că nu mai sunt atât de familiarizat cu echipa României, față de acum 30 de ani, în 1994. Nu cunosc foarte bine echipa care joacă acum în fazele eliminatorii.

Chiar și echipele mari pot pierde la acest turneu. Anglia a trecut ieri ca printr-un miracol, în fața unei echipe mai slabe cotate, de aceea vă urez acum baftă!”, a declarat Garry Kasparov.

Prima mutare simbolică va fi făcută marți de legendarul șahist Garry Kasparov și de celebrul fotbalist Ioan Andone. Biletele pentru urmărirea competiției au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate AICI. Superbet Chess Classic 2024, la București, propune fonduri totale de 350.000 de dolari, sumă oferită de Fundația Superbet.

Fostul șahist este alături de echipa națională a României, care a făcut istorie la Campionatul European din Germania, „tricolorii” reușind să se califice în optimile competiției.

România a făcut istorie la Campionatul European din Germania

România a reușit să treacă de grupe la EURO pentru a doua oară în istorie, după performanța din 2000. ”Tricolorii” au reușit să câștige grupa E a Campionatului European din 2024, cu 4 puncte, deși la începutul parcursului european, „Generația de Suflet” era văzută drept o pretendentă la locul 3.

Victoria cu Ucraina, din prima etapă a grupei, a fost doar a doua obținută de „tricolori” la un turneu final de Campionat European, după cea obținută la EURO 2000 în fața Angliei. Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș au adus victoria României. În următoarea partidă Belgia s-a impus cu scorul de 2-0, iar în ultimul meci România a terminat la egalitate cu Slovacia, scor 1-1.

România se va duela în optimi cu reprezentativa Olandei, marți, 2 iulie, de la ora 19:00. „Portocala mecanică” a terminat pe poziția a treia în grupa D, de unde au mai făcut parte și Austria, Franța și Polonia.