George Simion, despre candidatura la prezidenţiale: “Când mă uit în jur prind curaj, ca Ion Creangă”

George Simion, despre candidatura la prezidenţiale: “Când mă uit în jur prind curaj, ca Ion Creangă”

Într-un an cu patru rânduri de alegeri, liderul AUR, George Simion, nu exclude să ducă o luptă electorală personală, iar dacă numele său nu se găseşte pe lista localelor şi europarlamentarelor de luna viitoare n-ar fi exclus să-l regăsim pe lista celor candidează în toamnă la prezidenţiale.

George Simion e convins că finala la prezidenţiale va fi între AUR şi PSD

“Este o posibilitate, dacă președinții de partid ai celorlalte formațiuni vor, adică Drulă, Ciucă, Ciolacu. Președintele AUR nu se teme, chiar dacă este cel mai tânăr dintre ei. Când mă uit în jur, parcă prind curaj, ca Ion Creangă”, a declarat George Simion, potrivit Realitatea Plus.

Indiferent de candidatul desemnat de partid, George Simion este convins că AUR va ajunge în turul 2, la alegerile prezidențiale din luna septembrie, unde se va lupta cu PSD pentru fotoliul de la Cotroceni.

“Candidatul AUR va fi în turul 2 și se va lupta cu candidatul PSD, nu știm dacă cu Marcel Ciolacu. Rămâne la latitudinea românilor să decidă, AUR sau PSD”, este convins George Simion.

Totodată, el a făcut referire şi la Cozmin Cuşă, care spunea recent într-un interviu că este dezamăgit de George Simion după ce l-a pregătit pe acesta un an de zile, degeaba, pentru candidatura la prezidenţiale.

“Așa e în viață. Sperăm să îi treacă dezamăgirea domnului Gușă, el este mai vechi în treaba asta cu politica, eu sunt de patru ani, îi urez succes. Nu știu dacă este o idee bună să candideze, dumnealui spune că tot ce a făcut în acest an a făcut-o pentru mine, pentru AUR, pentru mișcarea suveranistă.

O să vedem până la capăt dacă se ține de cuvânt domnul Gușă. Noi avem acest proiect politic nou, numit Alianța pentru Unirea Românilor, și o să mergem până la capăt cu el, ar fi bine ca mai multe personalități suveraniste să vină la susținere”, a mai comentat George Simion.

Întrebat de ce nu a respectat înţelegerea cu Cozmin Guşă, de a susţine candidatura acestuia la Primăria Capitalei, George Simion a dat următorele lămuri: “Nu s-a rupt nicio relație. Nu a fost vorba niciodată de un tandem de genul acesta.

Noi avem oameni buni, și la Constanța, și la București, oameni experți, oameni potriviți la locul potrivit. Nu sunt eu omul potrivit pentru a candida la primăria București, sau la Suceava, la Alba Iulia sau în alte părți. Nu sunt omul potrivit pentru așa ceva”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *