Grav accident în Tulcea. Doi copii şi părinţii lor au ajuns la spital

Grav accident în Tulcea. Doi copii şi părinţii lor au ajuns la spital

Un grav accident rutier s-a produs, vineri seară, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Doi copii şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital.

 

Accident cu victime multiple în Tulcea

 

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau opt persoane.

La fața locului au intervenit pompierii cu un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple.

„Ajunşi la locul evenimentului, forţele de intervenţie au identificat patru victime, toate ocupante aceluiaşi autoturism, care au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale şi tratament de specialitate”, a transmis ISU Tulcea.

Doi copii, unul de 2 ani şi altul de 4 ani, şi părinţii lor au ajuns la spital.

Traficul în zonă a fost oprit mai multe ore. Polițiștii urmează să stabilească exact cauzele producerii accidentului.

Tot vineri, un copil de 3 ani a murit într-un accident produs în județul Satu Mare, iar în Deva un şofer a fost transportat la spital după ce a intrat în zidul unui bloc de locuinţe. El consumase alcool.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *