Grecia pune tunurile pe multinaţionale

RMAG news

Guvernul Greciei cere patru intervenţii din partea Comisiei Europene (CE) astfel încât multinaţionalele să nu-şi vândă mai scump produsele în Grecia, informează publicaţia Kathimerini, citată de Agerpres.

Oficialii de la Atena susţin că există diferenţe de preţ, fără o justificare validă, care contravin caracteristicilor pieţei unice europene.

Grecia cere, în primul rând, să nu fie afectată circulaţia liberă a mărfurilor, deoarece în esenţă multinaţionalele interzic aşa numitele importuri paralele. În al doilea rând se doreşte combaterea fenomenului care vizează vânzarea aceluiaşi produs în diferite ambalaje cu diferite nume. În al treilea rând, se solicită combaterea achiziţionării de produse ieftine într-o regiune şi vânzarea lor la preţuri mai ridicate în altă regiune iar în al patrulea rând oficialii susţin că nu ar trebui să existe discriminări de preţ pe criterii geografice.

Dar, aşa cum indică analiştii de pe piaţă şi experţii în concurenţă, orice intervenţii la nivel legislativ sunt de competenţa noului Parlament European care va rezulta după alegerile din 9 iunie, precum şi a noii Comisii Europene care va fi stabilită ca rezultat al alegerile europene.

Joi, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat la postul de televiziune Skai că va trimite o scrisoare preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, în care va solicita intervenţia Bruxelles-ului deoarece giganţii din domeniul bunurilor de consum au preţuri diferite pentru exact aceleaşi produse.

Mai multe şanse le-ar avea un instrument legislativ care să prevadă acum intervenţia autorităţilor de reglementare la nivelul comunităţii, o măsură care există în Grecia de ani de zile şi prevede examinarea unui sector specific al economiei de către Comisia pentru concurenţă.

The post Grecia pune tunurile pe multinaţionale appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *