Horia Ivanovici a dezvăluit primul mare meci la care a fost la Pitești, FC Argeș – Steaua. „Câtă electricitate aveam în noi. Stadion plin cu 4 ore înainte”

Horia Ivanovici a dezvăluit primul mare meci la care a fost la Pitești, FC Argeș – Steaua. „Câtă electricitate aveam în noi. Stadion plin cu 4 ore înainte”

Retrogradată anul trecut în Liga 2 după un baraj cu Dinamo, FC Argeș a dezamăgit încă o dată și a terminat sezonul pe un rușinos loc 3 în seria sa de play-out… Antrenorul Eugen Neagoe a plătit cu postul ratarea promovării, Dani Coman a fost numit președintele clubului, iar ambițiile grupării „alb-violete” sunt acum tot mai mari.

Horia Ivanovici, amintiri fabuloase de la un meci FC Argeș – Steaua: „Stadion plin cu 4 ore înainte”

Dani Coman este noul președinte al lui FC Argeș, iar ca antrenor principal are șanse foarte mari să fie numit fostul jucător de legendă al clubului Nicolae Dică. Aflat în studioul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, acesta a spus care este stadiul negocierilor, dar și ce planuri mărețe le are gruparea piteșeană.

Prilej cu care moderatorul Horia Ivanovici, muscelean la origine, și-a adus aminte de meciurile de pomină la care asista pe stadionul din Trivale în urmă cu mai bine de 30 ani.

„Vezi că sunt muscelean… Vă rad, și pe tine și pe Coman, dacă nu promovați… Să îți spun ceva. Primul meci la care m-a dus tata când eram mic a fost FC Argeș cu Steaua. Toată echipa aia cu Jean Barbu, cu Jean Vlădoiu… Doamne ce era în Trivale, ce era în tribune. M-a dus tata când Argeșul avea echipă. Dicanio, te-am prins și pe tine, am fost și la meciurile tale când jucai.

Cred că ăsta a fost primul meci mare la care am fost în Trivale. Ne-am dus cu patru ore jumate înainte de meci, atunci am intrat pe stadion, am spart semințe, am jucat table… Nu m-am plictisit nicio secundă, aveam o emoție și o adrenalină în mine că mă simțeam stăpânul Universului.

Noi țineam cu Argeșul… Când au ieșit băieții la încălzire aveam așa o emoție, parcă a trecut electricitatea prin mine, așa eram de fericit. Doamne, și ce meci a fost! Cât i-a chinuit Vlădoiu, Doamne, cum juca Barbu în meciul ăla… Ce fotbaliști și ce atmosferă…

Steaua era o echipă mare de tot. Tot stadionul ăla din Trivale arhiplin. De aia spun că este datoria voastră sacră să aduceți Argeșul înapoi în prima ligă”, și-a amintit Horia Ivanovici acele momente unice la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30, numai pe site-ul FANATIK.RO.

„Mie mi-a rămas în minte meciul când FC Argeș a jucat cu Celta Vigo. Îmi aduc aminte, eram la juniori, am văzut meciul pe scări. Că n-aveam unde, stadionul era plin, am stat pe scări.

Mi-a rămas acel meci în memorie și sper ca împreună cu Dani și conducerea clubului să readucem echipa acolo unde merită… Dacă voi ajunge să semnez cu FC Argeș…

Vechiul stadion s-a dărâmat și cred că în vreo două luni se vor apuca de noul stadion. Va avea în jur de 18.000 de locuri. Va dura vreo doi ani și ceva, pentru că pe lângă stadion se vor mai construi cinci-șase terenuri de antrenament, vor avea și juniorii centrul lor de pregătire. Se va face o bază foarte frumoasă la Pitești”, sunt detaliile oferite de Nicolae Dică despre noul proiect menit să readucă gloria lui FC Argeș.

Care a fost PRIMUL MECI pe care l-a vazut Horia Ivanovici