În ce condiții pleacă Cristiano Bergodi de la Rapid

Rmag Breaking News

Unul dintre cei doi acționari principali de la Rapid, Victor Angelescu, a făcut lumină în controversa privind modalitatea și condițiile în care ar urma să fie demis antrenorul Cristiano Bergodi. Acesta mai are contract până la finalul sezonului următor, 2024-2025 și are stipulată în înțelegere o clauză de 200.000 de euro pe care Rapidul ar fi dator să i-a achite dacă ia decizia de a-l demite înainte de acest termen.

Într-un singur caz, italianul ar putea deveni istorie, fără ca giuleștenii să achite vreun ban despăgubiri. Victor Angelescu a explicat că înțelegerea prevede îndeplinirea cel puțin a unui obiectiv trasat antrenorului de către club, respectiv clasarea pe podium, deci locurile 1-3 și sau câștigarea Cupei României, pentru calificarea în turul preliminar al cupelor europene.

Cupa s-a dus și a mai rămas viabil doar obiectivul din campionat, respectiv locurile 2 sau 3. Dacă Bergodi nu termină cel puțin pe locul 3 neîndeplinirea obiectivului va fi urmată imediat de demitere.

 „Există o clauză de reziliere. Noi am avut obiectiv locurile 1-3 și Cupa României. Am avut o discuție cu Cristiano, ne-a spus părerea lui. A făcut și el greșeli. Sper să nu se întâmple să nu mai avem șanse matematice la podium înainte de ultimele etape.

Ar trebui să pierdem vreo 3 meciuri la rând. Dacă nu se va îndeplini obiectivul, ne gândim la schimbare, ar fi un an total ratat” – a explicat Victor Angelescu la Digi Sport.

sursa foto FB Rapid

The post În ce condiții pleacă Cristiano Bergodi de la Rapid appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *