Incident șocant la un spital din București. O mamă acuză o doctoriță însărcinată că i-a lovit și umilit copilul bolnav în vârstă de un an

Incident șocant la un spital din București. O mamă acuză o doctoriță însărcinată că i-a lovit și umilit copilul bolnav în vârstă de un an

Cum s-a întâmplat totul

Mama, care a mers la spital cu băiețelul ei de un an și jumătate, a declarat că micuțul se simțea rău de două zile, având vărsături continue și refuzând să mănânce. În ciuda stării critice a copilului, doctorița de gardă ar fi refuzat să efectueze un consult amănunțit, spunând că simptomele nu justifică o vizită de urgență la spital. De asemenea, medicul a respins cererea mamei de a efectua analize de laborator, menționând că pentru astfel de investigații era necesară internarea, lucru pe care mama l-a acceptat, dar care a fost totuși refuzat de doctoriță.

„Luni dimineața, la 3 jumătate, am mers cu băiețelul meu în vârstă de un an şi jumătate la camera de gardă a spitalului Matei Balş. Îi era rău de două zile, voma şi nu mânca nimic. Înainte de a ajunge la spital, băiețelul meu a vomat de 5 ori în decurs de 5 minute, iar atunci m-am speriat şi am mers la urgenţă. A venit o doamnă doctor să-l vadă pe băieţel, i-am povestit şi mi-a spus că doar din atât am venit la camera de gardă. Dacă doar de două zile îi este rău, îi face un Osetron pentru stările de vomă şi apoi mergem acasă.” a povestit tânăra mamă pentru Cancan.

Mai multe cadre medicale au asistat la incident

Conflictul a escaladat atunci când mai multe asistente au intervenit pentru a sprijini medicul de gardă. În cele din urmă, un alt medic a preluat cazul și a decis că băiețelul necesită internare de urgență și tratament adecvat. Mama a subliniat că, fără intervenția acestui medic, viața copilului său ar fi putut fi pusă în pericol.

„I-am zis că nu am venit să tratez simptomul, ci să tratez cauza, să aflu din ce cauză băiețelul meu se simte așa. Doamna doctor a continuat să-mi spună că nu are nimic, i-am cerut să-i recolteze analize, așa cum se face la orice cameră de gardă. S-a enervat foarte tare, mi-a spus că nu o învăţ eu să își facă dânsa medicaţia, iar pentru analize e nevoie de internare, pe care am acceptat-o, dar a spus că doar din atât nu are rost, în timp ce mesteca gumă într-un mod care mi se părea lipsit de bun simţ, așa că i-am atras atenţia. Atunci, mi-a spus exact așa: “Sunt gravidă, dacă nu mestec guma, vomit, vrei să-ți arăt că vomit pe tine?”. Este inadmisibil din partea unui medic”, a completat femeia.

Micuțul a fost tratat de un alt medic. „În momentul în care mă rugam de doamna doctor să îmi trateze copilul, a venit un grup de doamne asistente care mi-au atras atenţia că se face așa cum spune medicul, dar atât timp cât copilul meu primea doar un Osetron şi în starea în care era, efectiv nu aveam cum să plec acasă şi am scos telefonul ca să filmez, în timp ce îmi țineam copilul în braţe. Atunci, o doamnă asistentă a vrut să-mi smulgă telefonul din mână, şi din viteza cu care l-a apucat, mi-a lovit copilul cu telefonul în ochişor. S-a speriat foarte tare, a început să plângă, iar dânsele spuneau să vină paza, să fiu scoasă afară”, a spus tânăra mămică in București.

„Abia atunci a venit un alt medic în vârstă, care le-a transmis să cheme un doctor din linia 1 şi să termine cu circul. Imediat a venit o altă doamnă doctor, care mi-a examinat copilul şi după ce i-a văzut gâtul mi-a spus că are nevoie urgent să fie trecut pe antibiotice şi să fie internat. Că putem pleca acasă, doar pe bază de semnătură, având în vedere gravitatea situației. Ne-am internat, dar ce s-ar fi întâmplat cu copilul meu, dacă eu luam de bun ce mi-a spus doamna doctor şi plecam acasă? Riscam viaţa copilului meu. Am vrut să îmi spun povestea pentru că nu doresc să mi treacă nimeni printr-o astfel de traumă. Această experienţă ne-a marcat pe amândoi, dar mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat o altă doamnă doctor care iubeşte copiii şi face această meserie de drag şi astfel de medici recomand întotdeauna cu drag”, a adăugat mama, exprimându-și recunoștința pentru medicul care i-a salvat copilul.

Spitalul Matei Balș nu a oferit încă un comentariu oficial pe marginea acestui incident, dar anchetele sunt în curs de desfășurare pentru a clarifica toate aspectele cazului.

Please follow and like us:
Pin Share