Avedis Hadjian, jurnalist și scriitor armean care a documentat în detaliu o carte (Secret Nation: The Hidden Armenians of Turkey) despre supraviețuitorii armeni după genocidul din Turcia din 1915 și despre cum au fost ei islamizați de teama opresiunilor autorităților turce, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Libertatea.
Potrivit lui Hadjian, care s-a mutat doi ani în Turcia pentru a realiza investigațiile jurnalistice în baza cărora a fost scrisă cartea, majoritatea dintre armenii supraviețuitori și-au pierdut orice urmă de identitate creștină (n.r. – în 2011, cei mai mulți armeni erau creștini – 94,8% – și membri ai Bisericii Apostolice Armene, una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume, fondată în anul 301 d. Hr.).
Coperta cărții. Foto: amazon.com
Jurnalistul armean are o biografie cosmopolită: născut în Siria, crescut în Argentina, Avedis Hadjian și-a făcut studiile în Marea Britanie, apoi a lucrat ca jurnalist în Chile, în Statele Unite, iar în prezent trăiește în Veneția.
S-a aflat în România în săptămâna 22-28 aprilie, fiind speaker în cadrul unui proiect finanțat de către think-tank-ul German Marshall Fund, privind relațiile internaționale din Caucazul de Sud, derulat în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.
Avedis Hadjian. Foto: Captură Youtube
În contextul în care pe 24 aprilie se comemorează în fiecare an genocidul armean (n.r. – între 1915 și 1916, două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei, în jur de 1,2 milioane de persoane, au murit în urma deportărilor, foametei și masacrelor coordonate de guvernul otoman), Libertatea l-a invitat pe scriitor la un dialog pentru a discuta despre identitățile diferite ale armenilor și de ce este greu pentru ei să depășească trauma istorică, iar Armenia și Turcia să își normalizeze relațiile diplomatice.
Publicația Libertatea precizează că opiniile intervievatului referitoare la statul turc sunt strict ale sale și nu implică în niciun fel poziția ziarului.
Libertatea: În săptămâna în care armenii comemorează victimele genocidului armean, aș dori să vorbim despre cum a afectat această tragedie identitatea armenilor din diaspora, inclusiv dumneavoastră sunteți un armean care și-a trăit viața în exil. Avedis Hadjian: Este o întrebare foarte bună, pentru că aș spune că genocidul nu numai că a afectat-o, dar a ajuns să definească diaspora armenească. Practic, în afara unor cazuri excepționale, cum sunt armenii din România, care au o istorie foarte veche aici, care precede cu secole genocidul, genocidul din 1915 a ajuns să definească cine sunt armenii în diaspora.
De aceea, armenii din exil avem tendința de a fi extrem de sensibili la orice evoluție privind relațiile – sau mai degrabă lipsa lor – ale Armeniei cu Turcia și cu sluga sa din regiunea caspică, Azerbaidjan. Suntem cu toții, cel puțin generația mea, nepoți de supraviețuitori. Într-un fel sau altul, ne apare săptămânal amintirea genocidului, chiar dacă indirect: bunica mea, când a fost odată în vagonul de deportare, a reușit să facă rost de asta și de aia ca să gătească aia, sau lucruri de acest gen.
Acum, când suntem mult mai interconectați datorită internetului, există și un alt revers: pe lângă poveștile noastre despre genocid, am purtat și trauma războiului din Nagorno-Karabah din 2020. Atunci când te naști în diaspora și te identifici ca armean, faci o alegere. Poți să fii ce vrei tu. Dacă te naști în România, poți fi român și armean. Poți fi însă doar român, dacă asta vrei. Unii armeni aleg asta. Se nasc în Franța și aleg să devină francezi. Se întâmplă peste tot, și în America, și în Rusia. Așadar, este o alegere pentru acei armeni din diaspora care aleg să rămână armeni.
Este o alegere care necesită un efort, iar acel efort intensifică durerea traumei asociate genocidului. Ai ales să fii armean și, în mod inevitabil, trebuie să-ți amintești de unde vii. A rămâne armean reprezintă o afirmație împotriva morții, împotriva extincției.
Istoricii estimează că până la 1,5 milioane de armeni au fost uciși de turcii otomani în timpul Primului Război Mondial. Foto: AP
– Să înțelegem că identitatea armenilor din diaspora este o temă importantă, întrucât numărul armenilor care au decis să trăiască în străinătate este mult mai mare decât al armenilor care trăiesc în Armenia. – Mulți armeni, inclusiv din familia mea, au decis să se întoarcă, tocmai din motivul pe care îl menționați, în Armenia sovietică, în anii ’40, tocmai pentru că Armenia reprezenta patria. S-au dus și au aflat ce e un stat sovietic. Nu s-au putut adapta la acel tip de viață nedemocratică: penuria de bunuri, represiunea politică, frica. Pentru oamenii care au plecat de la Paris și s-au mutat în Armenia sovietică a fost catastrofal de traumatizant. Asta este o problemă.
O altă problemă este că mulți armeni din diaspora au venit din Armenia de Vest, care este acum Turcia. Și se simțeau mai atașați de acea parte a Armeniei dispărute decât de Armenia de astăzi. Totuși, acestea fiind spuse, chiar dacă nu se vede numărul de oameni care se mută în Armenia, schimbarea există. Este însă extrem de complicat să te muți dintr-o țară occidentală într-o republică minusculă, cu atât de multe probleme de securitate. Țara este un loc fantastic pentru a trăi, dar are vecini genocidari.
– Dacă ar fi să identificați câteva diferențe între identitatea armenilor din diaspora și cea a armenilor care trăiesc în Armenia, care ar fi acelea?– În țara natală, armenii s-au născut acolo, iar îmbrățișarea identității lor nu necesită un efort suplimentar, deoarece aceasta le-a venit în mod natural. De asemenea, ei își plătesc impozitele în Armenia.
Ei se află în prima linie de apărare a țării, ocupând literalmente tranșeele, mergând pe front sau trimițându-și copiii pe front. În același timp, tot ei sunt adesea mai bine ancorați pentru a evalua realitatea la fața locului, deoarece au o viziune mai globală și adesea mai nuanțată decât oricine din exterior. Cu toate acestea, suntem o singură națiune, uniți de trecut și, din ce în ce mai mult, de viziunea de viitor pentru patria noastră.
Paradă în timpul sărbătorilor Zilei Constituției și Zilei Simbolurilor Statului în Erevan, capitala Armeniei. Foto: 123rf
– Armenii care trăiesc în Armenia se arată mai dispuși să normalizeze relațiile cu Turcia decât armenii din diaspora. – Împărtășesc și eu această impresie, ceea ce demonstrează rolul constructiv pe care Armenia și guvernele sale succesive l-au urmărit în regiune. Partea neonestă în acest caz este Turcia, care continuă să joace cărți înainte de a normaliza relațiile cu Armenia.
Înainte de 2020, Turcia a pretins că problema Nagorno-Karabah a fost cea care a împiedicat normalizarea relațiilor, deoarece a fost (și este) alături de Azerbaidjan, aliatul lor turc și la fel de genocidar. Acum, ei insistă asupra unui „coridor extrateritorial” care să lege Turcia de Azerbaidjan prin sudul Armeniei, încălcând suveranitatea Armeniei.
În aceste circumstanțe și în fața a doi vecini genocidari nepedepsiți, guvernele Armeniei și corpul diplomatic al acesteia au făcut o treabă extraordinară în apărarea intereselor republicii noastre democratice într-o vecinătate atât de dificilă.
– V-ați născut în Siria, ați copilărit în Argentina. Ați făcut studiile în Marea Britanie. Ați locuit în Statele Unite și Chile. Actualmente locuiți în Italia, la Veneția. Dumneavoastră cum vă definiți: un armean din diaspora sau un cetățean global? Ce înseamnă pentru dumneavoastră naționalismul? – Mă identific ca armean și, în calitate de armean din diaspora, port mereu în mine un sentiment de apartenență la pământul Armeniei, în primul rând la Republica Armenia, care este patria fiecărui armean, cu istoria și viziunea noastră comună pentru viitor, chiar dacă mulți dintre noi trăiesc în afara granițelor sale.
Chiar dacă nu ai crescut în Armenia, ți-e dor de ea, iar acest lucru se întâmplă cu mulți armeni din diaspora care nu au fost niciodată în țară, pentru că au crescut cu visul a ceea ce pentru fiecare armean este țara noastră promisă.
Vedere aeriană a Erevanului din complexul Cascade, Armenia. Foto: 123rf
Și chiar dacă pentru o lungă perioadă de timp a fi armean în afara Armeniei este o alegere, la un moment dat evoluează și devine în mod natural identitatea ta dacă ai fost crescut și educat pe această direcție. Totuși, ca armean, faptul că țara este flancată de Turcia și Azerbaidjan, doi vecini genocidari nepedepsiți, aliați într-o înțelegere antiarmenească, face ca întreaga experiență de a trăi în afara țării să fie mai dureroasă, mai ales în urma războiului de 44 de zile din 2020 și a epurării etnice a Artsakhului (Nagorno-Karabah) de către dictatura azeră a lui Ilham Aliyev.
– Ați documentat o carte despre supraviețuirea armenilor după genocid în Turcia și despre cum au fost ei islamizați de teama exterminării. Care este povestea care v-a impresionat cel mai mult atunci când ați documentat cartea? – Au fost atât de multe, de fapt. În armeană, cea mai cunoscută epopee este legată de David din Sasun, la fel cum Ulise este cea mai cunoscută epopee a literaturii clasice grecești, Odiseea.
David din Sasun este doar o figură mitică, nimeni nu crede că a existat vreodată. A fost uimitor pentru mine să aflu că printre descendenții supraviețuitorilor genocidului din Sasun existau cinci familii care au pretins că descind din David de Sasun.
Este ca și cum ai merge în Grecia și ai găsi familii care pretind că descind din Ulise. Cel mai interesant lucru nu este că ei pretind descendența. Mulți oameni pretind multe lucruri. Ci faptul că ceilalți au acceptat pretențiile lor, acreditările lor, și s-au căsătorit cu un anumit tip de fete. Trebuiau să fie înalte, frumoase, să aibă anumite standarde. Am aflat că toate cele cinci familii s-au islamizat.
Am multe povești emoționante despre ele, dar lăsați-mă să vă spun doar una. A fost un bărbat căruia în carte i-am dat un pseudonim: Vanik din Sasun. Era pe patul de moarte. Un prieten drag mie, Sose, mi-a povestit despre el. Mi-a spus că fusese complet islamizat, că era analfabet în același timp, dar știa să recite dintr-un dialect vechi armenesc. M-am dus să-l văd și îmi amintesc cum scotea cuvinte ca dintr-o fântână demult uitată. A fost foarte emoționant pentru mine pentru că omul era literalmente pe moarte.
Au fost mii de armeni islamizați și izolați după genocid. Mulți dintre cei nu știau ce e aia o cruce creștină sau cum să se roage la ea.
– Dar, în zilele noastre, considerați că este periculos pentru minoritatea armeană să trăiască în Turcia? – Nu este teribil de periculos, există câteva organizații comunitare foarte active, dar este un stat fascist. Așa că vor încerca întotdeauna să pună frână dezvoltării comunității armenești. Există foarte multe inițiative. Sunt multe lucruri interesante care se întâmplă în comunitatea armeană din Constantinopol, dar asta este tot.
– Afirmând că Turcia este un stat fascist, un stat întemeiat pe durerea provocată populației indigene, puneți la îndoială însăși existența statului turc. Nu este aceasta o critică exagerată? – Nu cred că punerea sub semnul întrebării a existenței Turciei este un corolar al afirmării naturii indiscutabil fasciste a țării și a statului său. Este ceea ce este: o republică fondată pe baza genocidului armenilor, grecilor și asirienilor din 1915.
Își îmbrățișează și își celebrează trecutul genocidar. Tot ceea ce este repudiat de societățile civilizate este lăudat în Turcia ca o „luptă de eliberare” imaginară împotriva populațiilor indigene care erau minoritare. Acestea nu sunt decât niște oglinzi de fum pentru narațiuni care să mascheze natura criminală a statului turc. A fost o vreme când credeam că Turcia ar putea deveni un vecin de încredere al Armeniei, dar atunci când o țară nu reușește să își recunoască propria istorie și participă activ la politicile și războaiele genocidare purtate de către sluga sa din Azerbaidjan, avem dreptul să ne îndoim de buna credință a Turciei. În același timp, nu pot decât să laud, așa cum am mai spus, politica externă constructivă dusă de Armenia în circumstanțe extrem de dificile.
– Germania a fost vinovată pentru Holocaust, dar această rană istorică a fost vindecată, iar Israelul și Germania întrețin acum relații diplomatice de încredere. Statele Unite au bombardat Japonia, iar cele două țări sunt în prezent parteneri strategici. Nu ar fi util atât pentru Turcia, cât și pentru Armenia să depășească tragedia istorică a genocidului armean? – Cu siguranță ar fi. Rana Holocaustului, care nu sunt sigur că s-a vindecat, a fost atenuată deoarece Germania și-a recunoscut fapta și și-a repudiat trecutul genocidar, oferind reparații victimelor, supraviețuitorilor și descendenților.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat cu Turcia. Dimpotrivă, aceasta sărbătorește genocidul, dar nu cu numele. Fiecare armean se așteaptă ca Turcia să recunoască genocidul. Faptul că nu o face împiedică normalizarea relațiilor cu Armenia și cu poporul armean, fie că este vorba de Armenia sau de diaspora.
Există toate motivele să credem că Turcia nu este interesată de acest lucru. Turcia a profitat pe deplin de pe urma genocidului armean. A luat pământurile armenilor, ne-a luat bogăția și i-a exterminat pe armeni, consolidând „Turcia pentru turci”, pe care fiecare guvern turc, cel puțin din 1915 până la actualul regim al lui Recep Tayyip Erdogan, a făcut-o un principiu de bază al statalității turcești. Și a făcut toate acestea în deplină impunitate.
Construirea unor relații normale cu vecinii săi ar fi enorm de benefică pentru toate părțile implicate, cu excepția cazului în care există agende incompatibile cu acest lucru, și nimeni nu poate fi învinuit să creadă că o țară cu fundamente genocidare precum Turcia, care încă suferă de „complexul cuceritorului”, urmărește o politică agresivă și posibil genocidară, care împiedică țara să normalizeze relațiile cu Armenia.
M-aș bucura să mă înșel, dar până acum nu există absolut nimic care să demonstreze contrariul, în afară de comentariile lipsite de vigilență ale oficialilor turci, care nu sunt susținute de fapte și, prin urmare, sunt complet lipsite de valoare.
– Armenia este situată într-o situație geografică extrem de complexă. În prezent, are doi dușmani: Azerbaidjanul și Turcia. Din septembrie 2023, Armenia și-a răcit legăturile cu Rusia, înțelegând că Rusia nu poate servi drept garant al securității Armeniei. În același timp, Armenia are legături strânse cu Iranul. În această situație, ce rol ar putea juca SUA pentru Armenia? Cât de importantă este diaspora armeană din Statele Unite în ceea ce privește promovarea unor relații mai puternice între Armenia și SUA?– Întrebarea dumneavoastră evidențiază încă o dată geopolitica imposibilă a regiunii și servește pentru a sublinia cât de mult credit merită Armenia, liderii ei și corpul său diplomatic pentru gestionarea imposibilului în circumstanțe foarte dificile.
Harta administrativă a Armeniei. Foto: 123rf
Da, diversificarea relațiilor externe și o mai mare implicare a Statelor Unite în Armenia ar fi benefică pentru această țară, chiar dacă acest lucru implică provocări diplomatice de a liniști reticențele puterilor regionale precum Rusia și Iranul și chiar dacă adesea interesele americane în regiune se aliniază nu prea rar cu cele ale Turciei și Azerbaidjanului, mai ales atunci când este vorba despre chestiuni în care realpolitikul dur prevalează asupra oricăror alte preocupări.
Cu toate acestea, la un nivel mai profund, Statele Unite și Armenia au mult mai multe în comun în privința valorile democratice, construite pe statul de drept, spre deosebire de aproape toate celelalte țări din regiune. Pe termen lung, nimic nu ar fi mai benefic pentru Statele Unite și Uniunea Europeană decât o Armenie sigură și puternică, cu o economie înfloritoare, de care să beneficieze nu numai ea, ci și întreaga regiune.
Cu siguranță, comunitatea armeană din SUA este esențială în ceea ce privește influența sa și poate avea un rol și mai mare în dezvoltarea relațiilor americano-armene.
Foto: AP
