Ioana Năstase rupe tăcerea! Adevărul despre ”divorțul” de fostul campion ATP: ”Ilie e ca un copil. E cu mine, la mănăstire”. Interviu exclusiv

Ioana Năstase rupe tăcerea! Adevărul despre ”divorțul” de fostul campion ATP: ”Ilie e ca un copil. E cu mine, la mănăstire”. Interviu exclusiv

Ioana și Ilie Năstase au fost, recent, protagoniștii unor discuții aprinse, ce au avut loc pe litoral. Fostul tenisman i-a vorbit soției pe un ton ridicat, iar la un moment dat, și aceasta i-a dat replica. Cei doi s-au certat în curtea unuia dintre imobilele pe care le dețin la Mamaia, ceea ce a alimentat și mai mult zvonurile despre un posibil divorț. Soția fostului tenisman rupe tăcerea, în exclusivitate pentru FANATIK.

Aceasta ne-a explicat, amănunțit, ceea ce s-a întâmplat în acea seară și ce a urmat după, dar și ce au decis, de comun acord, să facă în viitorul apropiat.

Ioana Năstase nu ne-a ascuns faptul că deși uneori îi este greu, s-a obișnuit cu modul de a fi a lui Ilie, care e mai certăreț din fire. De asemenea, soția fostului tenisman ne-a vorbit și despre locul în care aceasta își găsește liniștea și-și încarcă bateriile.

Ioana Năstase: „Consumase un pahar, două, de vin”

FANATIK: Bună, Ioana! Ai băgat actele de divorț după cearta cu Ilie? Ce s-a întâmplat, practic, în acea seară, pe litoral?

Ioana Năstase: El e mai certăreț din fire. L-am lăsat așa vreo 4-5 ore, să spună ce vrea. Și atunci, eu mai intram, mai ieșeam. Dar el statea acolo. Apoi i-am zis, pentru că nu am mai putut: du-te în casă și te odihnește, că ești om bătrân și te faci de râs. El avea chef de harță, nu avea nicio legătură discuția noastră cu telefonul pe care l-am primit, că aș fi vorbit cu cineva în acel moment.

De la ce a pornit această ceartă?

Sunt apartamentele în care el mai stă, udă florile. Venise de la București și a apărut acolo, după colțul blocurilor. Avea chef de ceartă. L-am auzit spunându-mi: o să apari în presă, pe prima pagină. Pentru că știa că am oroare de așa ceva. Consumase un pahar-două de vin. Eu eram afară, telefonul nici nu știu unde era. După care l-am auzit țipând: gata, te-am prins. M-am uitat la el și mă gândeam ce-o mai pune la cale. Pentru că Ilie e ca un copil. El, dacă nu se ceartă într-o zi cu cineva, trebuie să o facă cu mine. Eu vreo două ore am tăcut, l-am lăsat în pace. Nu-i cășunase doar pe mine. În seara aia avea ceva cu toată lumea. Dar eu sunt obișnuită, deja.

Adevărul despre „divorțul” dintre Ioana și Ilie Năstase!

În ultima perioadă, ai luat în calcul să divorțați?

Spuneam că deja sunt obișnuită cu felul de a fi al lui Ilie. Îl las să zică ce o vrea. A doua zi îi pare rău. Așa e el, până l-am înțeles mi-a luat și mie ceva timp. Nu-mi este nici acum ușor. Nu-mi place să ne audă vecinii. E ca pe teren, ne ia drept adversarii lui, câteodată mă și amuză. Mă feresc să nu mă vadă că zâmbesc. Atunci prefer să intru în casă.

Am trecut prin atâtea în ultimul timp. Am avut niște probleme de sănătate cu mama mea. Aveam nevoie de liniște să iau o decizie corectă în ceea ce o privește și de aceea am evitat să vorbesc despre acest lucru. Nu am fost pregătită să răspund până acum. Simțeam că-mi fac mai mult rău.

Nu mi-a stat gândul la vreun divorț. După atâția ani… Dar, Doamne ferește, nu știi niciodată.

Ioana și Ilie Năstase se reculeg la Mănăstirea Nechit

Ce a urmat după acea ceartă?

Am plecat la mănăstire, să mă liniștesc. La Nechit, în Piatra Neamț, unde mă ducea bunica atunci când eram mică. E locul unde mă încarc și-mi iau energie să pot merge mai departe. Sunt de trei zile aici. E și Ilie cu mine. Îi place aici.

Îmi caut un loc de 400-500 metri să-mi fac o căbănuță. Aici am copilărit. Eu vin mai des aici. Acum și el și-a dorit foarte mult să vină cu mine. M-a rugat să-l aștept să vină și el, că avea o filmare.

Plecați împreună de aici? Sub același acoperiș?

Cred că de aici plecăm împreună acasă. Dar niciodată nu poți să știi. Ilie e mai libertin așa. Își mai ia pauze, câteva zile. Pleacă, se duce la fiicele lui. Nu sunt obișnuită să fac asta. El se mai duce la un restaurant.

O să ne mutăm în casa în care-și dorește Ilie. El întotdeauna a încercat și să fie mai libertin. Să mai aibă un loc unde el să stea singur. Pe 14 septembrie vom pleca în Turcia. Ne-a invitat băiatul de ziua mea.

Aștepți cadou un inel mai deosebit decât toate cele de până acum?

Mie mai îmi arde acum de inele?  Nici n-am timp să le port la tot ce am. Și dacă nu aș fi avut nimic, tot nu aș fi vrut așa ceva. Dacă-mi doresc ceva, îmi permit să-mi cumpăr orice. Dar nu-mi mai stă gândul acum la așa ceva. Toate au fost la timpul lor. Acum vrei să ai liniște, să fii un om sănătos, să ai grijă de familie.

Ioana Năstase: „Am tot respectul pentru femeile din viața lui”

În ce relație ești cu… „trecutul” lui Ilie?

Îi respect familia. Mă împac bine cu fetițele lui, și cu Alessia și cu Ema. Mai vorbim când vin la mare.

Niciodată nu am pomenit despre trecutul lui Ilie. Iubesc trecutul lui, tot ce l-a înconjurat pe el, iubesc copiii lui. Am tot respectul pentru femeile din viața lui, n-am vorbit niciodată urât. Respect tot ce a făcut parte din trecutul lui

Nu am fost învățată așa și e dureros pentru mine să citesc fel de fel de lucruri despre mine.

Cu Nick Rădoi în ce relație ești?

Atunci când te intersectezi cu cineva, e urât să nu răspunzi, să nu dai un „bună ziua”. Eu am mai fost căsătorită 23 de ani. Am fost o femeie care mi-am văzut mereu de treabă.

Ilie Năstase: „Se bagă fitile”

La rându-i, aflat la mănăstirea Nechit împreună cu Ioana, Ilie Năstase ne-a asigruat că totul este ok între el și frumoasa sa soție.

„Suntem la mănăstire. Se bagă fitile, orice am spune noi. Astea sunt românisme”, ne-a spus acesta pe marginea utimele zvonuri apărute în ceea ce-i privește.

Ioana și Ilie Năstase sunt împreună de mai bine de șapte ani.

Please follow and like us:
Pin Share