Ispita Eric dinamitează împăcarea dintre Cristina și Andrei de la Insula iubirii. S-a văzut la munte cu rivalul soțului: ”E sifon”. Exclusiv

Ispita Eric dinamitează împăcarea dintre Cristina și Andrei de la Insula iubirii. S-a văzut la munte cu rivalul soțului: ”E sifon”. Exclusiv

FANATIK dezvăluie detalii de ultimă oră despre relația dintre Andrei și Cristina de la Insula iubirii! Cei doi trăiesc o adevărată telenovelă, mult mai tare, plină de picanterii decât cea pe care au arătat-o unei țări întregi, când au filmat în Thailanda.

Împăcarea dintre Andrei și Cristina de la Insula iubirii nu s-a produs. Încă

Doi dintre protagoniștii celui mai recent sezon al emisiunii Insula iubirii încă tatonează cu ideea de a redeveni un cuplu, asta după ce, așa cum știe toată lumea, au divorțat după ce s-au întors din reality-show.

În pauza pe care Cristina și Andrei au luat-o, bruneta și-a găsit repede un confident, iar FANATIK are dovada care nu i-a picat tocmai bine lui Andrei Rotaru.

Cei doi au trecut prin mai multe despărțiri și împăcări de-a lungul ultimelor luni și vă putem spune, cu certitudine, că nu sunt împreună în acest moment! Mai mult de atât, așa cum relatam în rândurile de mai sus, Cristina a găsit repede consolare în brațele lui Eric Berinde, ispita masculină pe care a cunoscut-o la Insula iubirii.

Bruneta s-a văzut cu Eric în pauza de la relația cu Andrei: „E sifon”

Marea întâlnire dintre cei doi s-a produs la munte, într-o cabană de fițe din Predeal, de curând. Eric ne-a prezentat o fotografie în care ne arată că a rămas în relații foarte bune cu Cristina.

Eric s-a văzut de curând cu Cristina. FOTO EXCLUSIV

FANATIK l-a contactat pe Andrei pentru a comenta imaginea în care fosta lui soție apare, la munte, cu rivalul său. Bărbatul a părut destul de deranjat și l-a făcut pe Eric ”sifon” pentru faptul că se laudă cu prietenia specială pe care o are cu Cristina.

Când i-am arătat poza cu Eric, Andrei a avut o reacție neașteptată. „Sincer, de ce crezi că m-ar interesa o poză cu Cristina și Eric? De ce m-ar interesa trecutul? Întreab-o pe Cris. Nu sunt eu în poză”, a declarat Andrei, pentru FANATIK.

Rugat să ne facă legătura cu fosta soție, pentru a afla și partea ei de adevăr, Andrei l-a atacat imediat pe Eric: „Ia-l de la Eric. E sifon oricum”.

Andrei a fost întrebat și dacă s-a împăcat sau nu cu Cristina de la Insula iubirii, așa cum a vuit presa în ultima vreme. „Nu încă. Asta ca să spun măcar câteva lucruri adevărate. Mai durează puțin!”, ne-a zis Andrei Rotaru.

Eric e convins că fosta soție a lui Andrei se mai gândește la el

În toată această poveste, un rol important, cel de ispită, chiar și după terminarea emisiunii, îl are Eric Berinde. Tânărul a negat că ar mai ține legătura cu Cristina, cu toate că s-au văzut, de curând, la munte.

Ispita de la Insula iubirii ne-a mai spus, printre rânduri, că e ferm convins că fosta soție a lui Andrei se gândește la el din când în când. Și această afirmație s-ar putea să îi pice foarte prost lui Andrei!

„Nu mai vorbim, nu am mai ținut legătura. Îi doresc tot binele din lume. Îi doresc tot ce își dorește să i se îndeplinească. Tot ce am trăit am trăit pe insulă, iar sentimentele pe care le am dezvoltat în timpul emisiunii le cunoaște ea mai bine. Sunt sigur că, rareori, ea se gândește la mine”, a declarat Eric, în exclusivitate pentru FANATIK.

Please follow and like us:
Pin Share