Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că este grav bolnav. Designerul a fost operat de urgență

Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că este grav bolnav. Designerul a fost operat de urgență

Iulia Albu a avut prima reacție după ce fostul soț, Mihai Albu, a anunțat că este grav bolnav. Creatorul de modă a fost diagnosticat cu cancer la prostată și a suferit o intervenție chirurgicală.

Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că are cancer și a fost operat

Mihai Albu a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer la prostată după ce și-a făcut niște analize de rutină. Designerul a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, iar acum se află la spital pentru recuperare.

Fosta soție a creatorului de modă, Iulia Albu, nu a rămas indiferentă după ce a aflat despre diagnosticul acestuia. Vedeta a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a ținut să-i transmită fostului partener că atât ea, cât și fiica lor, Mikaela, îi vor fi alături în această perioadă grea.

“Suntem alături de tine, Mihai, în aceste momente delicate. Sperăm ca această boală cumplită să fie învinsă din prima bătălie. Alături de toți cei ce trec prin acest diagnostic în fiecare moment al fiecărei zile. 

Momente ca acestea ne fac să prețuim mai mult fiecare zi care ne este dată. Dragostea, puterea de a lupta pentru noi dar și pentru cei dragi nouă. Este o luptă grea în care nu există învinși. Există doar eroi”, a scris Iulia Albu pe pagina de Facebook.

Alături de mesajul pe care l-a postat, Iulia Albu a adăugat și câteva imagini. În acestea apar Mihai Albu și fiica lor, atunci când aceasta era mai mică.

De asemenea, în cadrul unui interviu pentru cancan.ro, Iulia Albu a spus că ea și fostul soț au încercat să-i explice Mikaelei situația astfel încât să nu fie afectată la școală, mai ales că este în clasa a opta și va susține Evaluarea Națională.

Declarațiile lui Mihai Albu după ce a aflat că are cancer

Deși este o prezență discretă în mediul online, Mihai Albu a ținut să împărtășească cu internauții diagnosticul său. Creatorul de modă a suferit o operație prin care prostata i-a fost extirpată.

“Împărtășesc cu voi experiența prin care am trecut de curând, o călătorie pe care am început-o cu multă speranță. În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom – formă malignă) de prostată. 

A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali (…) Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală, iar progresele se văd de la o zi la alta”, a transmis designerul pe Facebook.

În aceeași postare, Mihai Albu i-a îndemnat pe oameni să meargă regulat la controale medicale pentru ca eventualele probleme să fie depistate cât mai repede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *