Joe Biden le transmite democraților că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă: „Sunt ferm hotărât să rămân și să-l înving pe Donald Trump”

Joe Biden le transmite democraților că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă: „Sunt ferm hotărât să rămân și să-l înving pe Donald Trump”

Președintele american Joe Biden le-a transmis luni democraților din Congres, printr-o scrisoare, că își va continua candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari legate de starea sa mintală și de şansele sale de a fi reales, transmite CNN.

„Vreau să știți că, în ciuda tuturor speculațiilor din presă și din alte părți, sunt ferm hotărât să rămân în această cursă, să conduc această cursă până la capăt și să-l înving pe Donald Trump”, a scris Biden în scrisoare, consultată de CNN.

În scrisoare, Biden a încercat să calmeze preocupările tot mai mari cu privire la şansele sale de a-l înfrânge pe Donald Trump.

„Întrebarea cum să mergem mai departe circulă de peste o săptămână. Și este timpul să se termine. Avem o singură sarcină. Aceea de a-l învinge pe Donald Trump. Avem 42 de zile până la Convenția Democrată și 119 zile până la alegerile generale. O determinare slabă sau o lipsă de claritate cu privire la ce urmează îl ajută doar pe Trump și pe noi ne rănește” a mai spus Biden. 

„Este timpul să ne unim, să mergem mai departe ca un partid unit și să-l învingem pe Donald Trump”, a îndemnat liderul american.

Biden, 81 de ani, încearcă să-și revină după prestația catalogată drept „dezastruoasă” în dezbaterea cu adversarul republican Donald Trump, 78 de ani, pe 27 iunie, care a ridicat întrebări cu privire la capacitatea sa mintală.

Apariția sa din acea seară a provocat îngrijorări în rândul democraților care au început să discute despre varianta înlocuirii lui din cursa electorală.

Într-un interviu acordat pe 5 iulie pentru ABC News, preşedintele american a declarat că în seara dezbaterii cu Donald Trump a fost „epuizat” și se va retrage doar „dacă Domnul Atotputernic ar coborî din Ceruri” și i-ar cere asta.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share