„La ce deranj e la Rapid, Neil Lennon le mai trebuie”. Imaginile cu antrenorul nord-irlandez dorit de Șucu fac valuri. „E inadmisibil!”

„La ce deranj e la Rapid, Neil Lennon le mai trebuie”. Imaginile cu antrenorul nord-irlandez dorit de Șucu fac valuri. „E inadmisibil!”

După refuzul lui Mircea Lucescu, patronul giuleștenilor s-a reorientat către un alt tehnician. Însă, în presa din România au apărut imagini scandaloase cu antrenorul dorit de Dan Șucu la Rapid, iar acest lucru îi poate compromite mutarea în Giulești.

“La ce deranj e la Rapid, Neil Lennon le mai trebuie”. Imaginile cu antrenorul nord-irlandez dorit de Șucu fac valuri. “E inadmisibil!”

Antrenorul dorit de Dan Șucu la Rapid a fost surprins în urmă cu 3 ani în stare de ebrietate. Imaginile au fost făcute în spațiul public și acest lucru ar putea să oprească venirea lui Neil Lennon în Giulești.

Vivi Răchită este de părere că nord-irlandezul nu ar mai trebui să fie luat în considerare după apariția acestor imagini scandaloase. Analistul FANATIK susține că Șucu ar trebui să se reorienteze la un alt antrenor, iar cea mai bună variantă ar putea fi Marius Șumudică.

“E incredibil. Are probleme de echilibru. Asta le mai trebuie la rapidiști. La ce deranj e în Giulești în momentul ăsta, un antrenor de factura asta le mai trebuie.

Nu e bine, pentru că e persoană publică. Deci, a intrat din nou Șumudică în pole-position? Măcar Șumi e cu caterinca, nu cu șprițul.

Eu dacă aș fi patron la o echipă nu l-aș lua niciodată ca antrenor. Gândește-te că imaginile astea vor fi puse de suporteri atunci când Rapidul va pierde un meci. ‘Ce să facem cu ăla pe bancă, a fost beat?’.

Nu cred. După imaginile astea, Dan Șucu va renunța la negocierile cu Neil Lennon. În Scoția și dimineața se bea un pahar de whiskey. În România nu am văzut așa ceva. Urât”, a spus Vivi Răchită la SPOTLIGHT SUPERLIGA.

Vivi Răchită, mesaj pentru Dan Șucu

“Domnul Șucu, reorientați-vă! E urât să aducem un așa antrenor în fotbalul românesc acum. România a mai avut un antrenor străin care a avut probleme cu substanțele. La noi ăștia vin, că nu o veni Wenger.

În niciun caz nu are ce să caute la Rapid acest antrenor. Rapidul a intrat într-o nouă eră, unde lucrurile sunt făcute profesionist și corporatist.

Nu poți aduci un individ care se comportă așa în public. Dacă îl aduci, clubul va avea de suferit. Poate nici sponsorii nu o să mai vină”, a mai spus analistul FANATIK.

Despre imaginile șocante cu antrenorul pe care îl vrea Rapid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *