Laszlo Dioszegi, la un forum din Ungaria: ”De șapte ani le facem viața amară echipelor românești”. Reacția patronului lui Sepsi pentru FANATIK: ”M-am referit la echipele din București”

Laszlo Dioszegi, la un forum din Ungaria: ”De șapte ani le facem viața amară echipelor românești”. Reacția patronului lui Sepsi pentru FANATIK: ”M-am referit la echipele din București”

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK, a participat la ”Football Forum Hungary 2024”, un eveniment desfășurat pe 23 aprilie 2024, la Groupama Arena din Budapesta. În capitala Ungariei s-au reunit pentru schimb de experiență numeroși experți de top din fotbalul est-european și cel Occidental.

Laszlo Dioszegi, la ”Football Forum Hungary 2024”: ”De șapte ani le facem viața amară echipelor românești prin faptul că există un club cu identitate maghiară în prima ligă”

Omul de afaceri din Sfântu Gheorghe a fost invitat să vorbească despre impactul fotbalului asupra comunităților maghiare din străinătate, la o masă rotundă la care au mai luat parte reprezentanți ai echipelor Topola (Serbia), Dunajská Streda (Slovacia) și AFK Csíkszereda. Dialogul a fost moderat de politicianul Zsigmond Barna Pál, fostul consul general al Ungariei la Miercurea Ciuc.

Fiecare interlocutor și-a prezentat, practic, povestea clubului. În discursul său, Laszlo Dioszegi a explicat că prin denumirea clubului Sepsi OSK a dorit să-și exprime apartenența la naționalitatea maghiară. OSK este prescurtarea de la Olt Sport Klub, vechea echipă din Sfântu Gheorghe.

”În 2011, mi-a venit ideea să înființez o echipă de fotbal, după ce timp de cinci ani nu a existat deloc o echipă de fotbal pe teren mare în Sepsiszentgyörgy (n.r. denumirea maghiară a orașului Sfântu Gheorghe), care are 50.000 de locuitori. Atunci a fost creat OSK cu K maghiar, trebuie să subliniez acest lucru, deoarece în română sunetul k este scris cu litera c, dar noi am insistat asupra literei k, exprimând astfel apartenența noastră națională”, a precizat Laszlo Dioszegi, conform Nemzeti Sport și Goal.com.

Potrivit surselor citate, patronul lui Sepsi este mândru că într-un timp atât de scurt echipa din Sfântu Gheorghe a cucerit patru trofee interne, de câte două ori Cupa României și Supercupa.

De șapte ani le facem viața amară echipelor românești prin faptul că există un club cu identitate maghiară în prima ligă. Cireașa de pe tort este că am câștigat de două ori Cupa României și Supercupa” – Laszlo Dioszegi, conform Nemzeti Sport și Goal.com

Laszlo Dioszegi: ”CFR Cluj nu-și mai asumă identitatea maghiară”

”În echipa noastră actuală sunt și trei jucători din naționala maghiară, Kecskés Ákos, Varga Kevin și Varga Roland. Ne-am dori să atragem mai mulți jucători din Ungaria, dar avem limitări în ceea ce privește salariile. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem, dar avem un stadion frumos și alături de noi sunt maghiarii din Transilvania.

În trecut, CFR Cluj putea fi considerată echipa maghiarilor, avea mulți suporteri maghiari, dar clubul nu-și mai asumă astăzi identitatea maghiară. Care este scopul meu pentru viitor? Ca peste zece ani să se spună despre mine: acest secui încăpățânat a spus atât de mult până a reușit. Gábor Áron a spus, ‘va fi tun’, eu spun, ‘va fi echipă’”, a mai declarat Diószegi, conform Nemzeti Sport și Goal.com.

Áron Gábor, cel invocat de Laszlo Dioszegi, a fost un ofițer de artilerie din Al Doilea Regiment Secuiesc de Infanterie, erou al Revoluției Maghiare din 1848.

Nemzeti zice că s-au plâns de arbitraje: ”În calitate de club maghiar, trebuie să lupte și cu arbitrii în Slovacia, Serbia și România”

Jurnaliștii de la Nemzeti Sport au mai menționat că Laszlo Dioszegi și ceilalți interlocutori s-au plâns că echipele lor sunt persecutate de arbitri.

”La finalul discuției, fiecare lider a vorbit despre faptul că, în calitate de club maghiar, trebuie să lupte și cu arbitrii în Slovacia, Serbia și România, dar deciziile adesea nedrepte nu îi abat de la principalul lor obiectiv: acela de a furniza cât mai multe talente fotbalului maghiar pe termen lung”, a scris Nemzeti.

Laszlo Dioszegi pentru FANATIK: ”Am zis în glumă că fiecare echipă vrea să le facă viața amară echipelor din București. Vorbim de FCSB, Dinamo, Rapid”

Contactat de FANATIK, Laszlo Dioszegi a negat că a spus ”De șapte ani le facem viața amară echipelor românești” și a îndulcit nuanța, afirmând că s-a referit la echipele din București, FCSB, Dinamo și Rapid.

”Nu spun niciodată așa ceva. Vorbeam despre cum suntem arbitrați, și așa mai departe, și am zis în glumă că fiecare echipă vrea să le facă viața amară echipelor din București. Vorbim de FCSB, Dinamo, Rapid.

În niciun caz, nu există la noi români, maghiari. În glumă zicem că ne place foarte mult când învingem cluburile din București. Dacă batem Botoșani sau Poli Iași nu e același lucru dacă batem FCSB sau Rapid. Asta am vrut să spun. Și nu cred că doar noi suntem în situația asta”, a comentat Laszlo Dioszegi.

Patronul lui Sepsi a vorbit deschis despre apartenența la naționalitatea maghiară. ”Noi suntem de naționalitate maghiară, de etnie maghiară, e normal. Un român dacă pleacă în Italia sau în Anglia rămâne român până moare. Nu contează unde trăiește. Și noi ne-am născut maghiari, secui, rămânem maghiari până murim.

Niciodată nu ne-am negat etnia maghiară și nici nu o să o negăm. Toți avem cetățenie dublă. Noi aparținem de comunitatea maghiară. Cel mai important este să respecți pe toată lumea. Aici este cheia succesului. Noi niciodată n-am spus că suntem alții, noi suntem maghiari. Cel puțin eu sunt un maghiar care respectă românii. Și cu asta, cred că am spus totul! Sportul trebuie să ne unească pe toți și nu să ne învrăjbească”.

Laszlo Dioszegi a mai adăugat: ”Noi, cei de la Sepsi, am demonstrat în cei șapte ani, prin simplu fapt că, cel puțin 70 la sută dintre jucători sunt români. Niciodată n-a fost o vorbă rea între noi. Între oameni simpli, iar noi ne considerăm oameni simpli, niciodată nu au fost probleme. Românii și maghiarii sunt prieteni. Cel mai bun prieten al meu este român get-beget, venit la Sfântu Gheorghe din Buzău. Din păcate, și într-o parte și în cealaltă sunt oameni care nu gândesc așa”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *