Locuitorii din centrul Greciei, afectat de inundații, se confruntă cu o lipsă acută de apă. Avertismentul autorităților

Locuitorii din centrul Greciei, afectat de inundații, se confruntă cu o lipsă acută de apă. Avertismentul autorităților

Oficialii greci din domeniul sănătății publice au lansat un apel urgent, luni, 11 septembrie, către locuitorii din zona centrală a Greciei, afectată de inundații. Ei le-au cerut oamenilor să evite utilizarea apei pentru treburile casnice, din cauza temerilor tot mai mari de contaminare, informează Associated Press.

Inundațiile au distrus o suprafață de peste 700 de kilometri pătrați, în centura agricolă din centrul Greciei, potrivit potrivit Agenției de Observare a Sateliților și a Pământului a Uniunii Europene, Copernicus. Apele au distrus case și drumuri și au lăsat sute de gospodării fără curent și apă timp de mai multe zile.

Cincisprezece persoane au murit în urma potopului, în timp ce câteva mii au fost salvate într-un efort de evacuare majoră, care a implicat folosirea de elicoptere.

Ministerul Sănătății a actualizat, luni, îndrumările, cerând cetățenilor să nu folosească apa stagnată din inundații în scopuri casnice, în ciuda penuriei de apă îmbuteliată.

„Apa îmbuteliată ar trebui să fie folosită pentru toate tipurile de sarcini casnice: pentru igiena noastră personală, pentru băut, gătit și chiar pentru activități pe acre trebuie să le desfășurăm în casă”, a declarat ministru adjunct al Sănătății, Eirini Agapidaki.

Grecia a solicitat Uniunii Europene sprijin financiar pentru a-i ajuta pe oamenii afectați de inundații să își reconstruiască casele și afacerile.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat că va discuta problema în cadrul unei întâlniri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, plănuită să aibă loc marți, 12 septembrie.

Autorități regionale au transmis că nivelul apei de-a lungul unui râu din apropierea orașului central Larissa s-a retras ușor pentru prima dată în ultimele zile.

Furtuna Daniel s-a abătut luni, 4 septembrie, asupra vestului și centrului Greciei, provocând sute de apeluri la serviciile de urgență. Furtuna a provocat alunecări de teren, a distrus un pod, a pus la pământ stâlpi de electricitate, iar șuvoaiele de apă au luat zeci de mașini. Turcia și Bulgaria s-au confruntat, de asemenea, cu inundații puternice.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *