Locul de muncă plătit cu peste 3.000 de euro pe lună. Nu se cer studii superioare, iar angajatorul oferă și bonusuri consistente

Locul de muncă plătit cu peste 3.000 de euro pe lună. Nu se cer studii superioare, iar angajatorul oferă și bonusuri consistente

Românii care sunt în căutarea unui loc de muncă bine plătit pot aplica acum pentru a lucra la o firmă foarte cunoscută din Austria pe un salariu extrem de atractiv.

Locul de muncă plătit cu peste 3.000 de euro, în Austria

Majoritatea tinerilor din România își doresc să aibă un loc de muncă bine plătit, care să le ofere un trai decent, însă de cele mai multe ori, ajung să câștige sume mizere, deși au studii superioare și un CV impresionant.

Pe de altă parte, cei care nu au studii superioare, nici măcar nu îndrăznesc să viseze că pot câștiga în țara noastră un salariu cât de cât decent.

De aceea, foarte mulți dintre ei aleg să plece la muncă în străinătate, unde traiul nu este ușor, iar de cele mai multe ori munca pe care o fac nu este tocmai facilă.

Însă, românii care s-au săturat să muncească din greu pentru a câștiga un ban au acum ocazia să se angajeze la o firmă cunoscută de transport din Austria, care a scos la concurs un post de șofer de TIR.

”Două lucruri ne sunt caracteristice: grija pentru angajații noștri și profesionalismul nostru. Oferim salarii excelente pentru șoferii noștri (între 2700 și 3100 euro pe lună) și suntem flexibili în colaborările noastre”, se arată în mesajul de recrutare postat pe site-ul Jooble.org.

Nu se cer studii superioare

Pentru un astfel de job nu se cer studii superioare, ci este necesară experiența de minim un an în transportul internațional de marfă de mare tonaj.

O altă condiție obligatorie pentru cei care vor să ocupe un astfel de post este deținerea atestatului ADR, permis de conducere B,C, E, cartelă tahograf digitală și un atestat marfă C95.

Programul de lucru este full time, iar contractul este pe o perioadă nenedterminată, în România. Mai mult, reprezentanții firmei dau asgurări că oferă condiții excelente și bonusuri pentru vechime.

Totodată, cel care va ocupa acest post va primi și un bonus pentru kilometri, dar și unul de prezență, iar lunar va beneficia de ”punctualitate și corectitudine în plata salariului, avans la plecarea în cursă, telefon pe cabină, aparate de taxat automate pentru fiecare țară, deplasarea la schimb se face cu microbuzele firmei de la sediul firmei, camioane de ultimă generație Scania și Volvo 40t, remorci frigorifice cu agregate Carrier și Thermo King 40t și prelată”.

Please follow and like us:
Pin Share