Lovitură cruntă pentru Florian Coldea, în legătură cu cursurile pe care le predă la SNSPA. Cine l-a înlocuit pe generalul SRI

Lovitură cruntă pentru Florian Coldea, în legătură cu cursurile pe care le predă la SNSPA. Cine l-a înlocuit pe generalul SRI

Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, se află sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care este acuzat de DNA de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, și avocatul Dumitru Trăilă, după un denunț făcut de afaceristul Cătălin Hideg.

Cursul lui Florian Coldea nu mai figurează în orar pentru anul universitar 2024-2025

La începutul lunii septembrie, Florian Coldea a susținut, în calitate de profesor la SNSPA, două sesiuni de restanțe și reexaminări, prin intermediul unei platforme online. În anul universitar 2023-2024, Coldea a ținut un curs de “Instituții române de securitate națională” pentru studenții înscriși la “Master în securitate și diplomație – anul I”, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană.

Acest curs cu o durată de 90 de minute a fost ținut în fiecare zi de joi a săptămânii, într-o sală de la SNSPA, de la 17.30 la 19 și de la 19 la 20.30. Recent, pe site-ul facultății s-a publicat orarul pentru semestrul I al anului universitar 2024-2025. Conform datelor consultate de FANATIK, cursul lui Florian Coldea nu mai figurează în orar.

Joi, în ziua în care Coldea avea cursuri la SNSPA, au fost programate alte cursuri. Două sunt de “International Public Law”, ținute de lector universitar dr. Victor Stoica, de la 17 la 18.30, celălalt ținut de profesor universitar dr. Bogdan Aurescu, de la 18.30 la 20. Ziua pentru studenții de la master anul I se încheie cu un curs de “Cybersecurity”, ținut de la 20 la 21.30 de conferențiar universitar dr. Sorin Ducaru.

Pe site-ul SNSPA, profesor universitar general doctor Florian Coldea figurează în continuare drept cadru didactic asociat care coordonează cursuri de “Instituții de securitate națională”, în română și engleză, pentru masterate în “Analiza și soluționarea Conflictelor” și  “Security and diplomacy”, deși nu i s-au mai repartizat cursuri pentru primul semestru al anului universitar 2024-2025.

Florian Coldea a predat și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Florian Coldea a început colaborarea cu SNSPA din toamna lui 2020, iar el l-a înlocuit la catedră pe profesorul universitar doctor Mihai Ionescu, general și istoric, în cadrul Departamentului de studii europene de la SNSPA. Din 2018, Coldea a devenit profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, unde preda cursuri de „Intelligence şi decizie politică”.

Programul de masterat “Securitate şi diplomaţie / Security and diplomacy”, la care Coldea a predat la SNSPA, desfăşurat în română și engleză, încearcă să combine atât o bună pregătire conceptuală şi teoretică, cât şi  o dimensiune practică semnificativă, aducând laolaltă nu numai multe dintre cele mai relevante nume în domeniu din România, ci şi actori implicaţi direct în practica diplomatică sau în studiile de securitate.

Programul masteral “Security and Diplomacy” este conceput pentru a oferi o înțelegere avansată a dinamicilor internaționale actuale pentru cei care doresc să își aprofundeze cunoștințele și să se pregătească pentru o carieră în domeniul diplomatic şi al studiilor de securitate. Acest program permite studenților să analizeze complexitatea și procesele implicate în politica şi sistemul internațional.

Soția lui Florian Coldea predă un curs de Managementul personalului

Cursurile acestui masterat oferă expunerea la subdomenii şi problematici centrale ale diplomaţiei şi securităţii, cum ar fi globalizarea, drepturile omului, acțiuni umanitare, dezvoltare economică, complexe regionale de securitate, studii regionale, teorii ale relaţiilor internaţionale, strategii de politică externă, studii de intelligence, studii de securitate, securitate energetică şi cibernetică, conflicte hibride şi asimetrice, diplomaţie publică, diplomaţie preventivă, practică şi protocol diplomatic.

La finalizarea studiilor, absolvenții vor avea certificate competențe de bază aferente ocupației de politolog, precum și competențe complementare de ofițer relații internaționale și ofițer de informații conform clasificării ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations). Masterul are o durată de doi ani, iar în cazul locurilor nesubvenţionate de la bugetul de stat, taxa de şcolarizare este de 600 euro/ semestru, respectiv 1.200 euro/an.

Și soția lui Florian Coldea, lector universitar dr. Dorina Coldea, este profesor coordonator în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA. În anul universitar 2023-2024, semestrul I, Dorina Coldea a ținut un curs și seminar de “Managementul personalului” în cadrul programului de “Master Comunicare managerială şi resurse umane – anul I”. Pe 5 și 12 septembrie 2024, Dorina Coldea a susținut restanțe, respectiv reexaminări pentru cei care nu au promovat cursul ținut în semestrul 1, conform datelor consultate de FANATIK. Nu a fost încă postat orarul pentru anul universitar 2024-2025.

Please follow and like us:
Pin Share