Ludovic Orban susține un candidat liberal la primăria unui municipiu. Forța Dreptei nu are candidați comuni cu colegii de alianță

Ludovic Orban susține un candidat liberal la primăria unui municipiu. Forța Dreptei nu are candidați comuni cu colegii de alianță

Ludovic Orban a mai precizat că susține și decizia filialei județene Vâlcea de a avea candidați proprii la alegerile locale, separat de celelalte două partide din Alianța Dreapta Unită (ADU), PMP și USR.

Ludovic Orban susține un candidat liberal la primăria unui municipiu

Preşedintele Forţa Dreptei a declarat că obiectivul este acela de a învinge PSD-ul, cu care nu intenționează să colaboreze nici după alegerile din 9 iunie.

„Noi, practic, fiind pe Forța Dreptei şi candidând pe Forța Dreptei, candidăm pentru că ne luptăm cu PSD-ul, ca întotdeauna aşa cum am luptat cu PSD-ul, fără niciun compromis, fără niciun blat pe sub masă şi obiectivul nostru este să scoatem PSD-ul din municipiu şi din judeţ. (…)

Noi colaborăm. Eu, de exemplu, când fac campanie, şi vin a doua oară în Vâlcea în campanie, fac campanie pentru candidaţii noştri la locale, dar fac în acelaşi timp campanie pentru lista comună pe care o avem la alegerile pentru Parlamentul European.

De asemenea, în ceea ce mă priveşte – şi le-am transmis şi colegilor mei – să nu existe niciun fel de critici, atacuri între noi. Chiar dacă suntem, să fim într-o competiţie de proiecte şi de oameni, în care să venim cu ceea ce vrem să facem bun pentru oameni”, a spus Ludovic Orban.

Candidatul Forța Dreptei va fi viceprimar

Ludovic Orban a subliniat că îl susţine doar pe candidatul liberal Virgil Pîrvulescu, şi nu PNL-ul la Râmnicu Vâlcea, candidatul Forţa Dreptei, Romeo Rădulescu, urmând să devină viceprimar în cazul unei victorii împotriva candidatului Partidului Social Democrat, actual primar Mircia Gutău.

„Colaborăm cu un om pe care eu l-am susţinut în 2020. Dacă vă aduceţi aminte, a fost aproape, a fost cel mai bun rezultat al unui candidat la primărie şi noi sprijinim un om cu care considerăm că putem să colaborăm.

Am spus că îl sprijinim pe Virgil Pîrvulescu. E o decizie pe care a luat-o organizaţia noastră municipală, pe care eu o consider o decizie bună, pentru că eu cred că a cam trecut vremea lui Gutău.

Cred că oamenii vin, dar mai şi pleacă şi această vorbă înţeleaptă trebuie să se aplice şi în materie de primari.

Ştiţi cum e, ca în agricultură: poţi să semeni numai porumb pe un teren că la un moment dat îl deşertifici, îi iei toată seva, toată substanţa. Pământul devine sărac şi trebuie să mai schimbi din când în când cultura.

Noi considerăm că în Râmnicu Vâlcea este absolut necesară o schimbare, care practic să dinamizeze municipiul Râmnicu Vâlcea, să creeze o nouă perspectivă, să asigure o viziune dezvoltare economică, pentru că, din păcate, în ultimii opt-zece ani de zile Râmnicu Vâlcea a mers în jos”, a adăugat liderul Forţa Dreptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *