Mai multe revolte au avut loc în mediul online după ce Uniunea Europeană și NATO au transmis condoleanțe pentru moartea președintelui iranian

Mai multe revolte au avut loc în mediul online după ce Uniunea Europeană și NATO au transmis condoleanțe pentru moartea președintelui iranian

Uniunea Europeană și NATO au transmis condoleanțe în urma morții președintelui iranian Ebrahim Raisi. Aceste mesaje au provocat reacții indignate pe rețelele sociale din partea unor cetățeni și politicieni.

 

Cum au reacționat internauții

 

Președintele Comisiei Europene, Charles Michel, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au exprimat condoleanțe din partea Uniunii Europene, în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi.

 

„UE îşi exprimă sincerele sale condoleanţe cu privire la moartea preşedintelui Raisi şi a ministrului de externe Hossein Amir-Abdolahian, precum şi a altor membri ai delegaţiei lor şi ai echipajului, într-un accident de elicopter. Gândurile noastre sunt alături de familiile lor”, a scris Charles Michel pe reţeaua de socializare X, luni dimineaţă.

 

Josep Borrell a publicat un comunicat de presă în care „Uniunea Europeană își exprimă condoleanțele” în urma acestui „tragic accident de elicopter”.

 

Mesajele postate de liderii europeni au stârnit comentarii în rândul internauților, pe platforma X. „Puteţi să le priviţi în ochi pe femeile curajoase şi pe luptătorii pentru libertate din Iran? (…) Să vă fie ruşine”, a fost reacţia pe X a eurodeputatului suedez David Lega (Partidul Popular European, PPE, dreapta)

 

Fostul secretar de stat belgian Theo Francken (Nieuw-Vlaamse Alliantie, N-VA, Noua Alianţă Flamandă, formaţiune naţionalistă) a spus, de asemenea, „condoleanţele europene pentru moartea unui măcelar şi a unui criminal în masă nemilos”.

 

„Nu în numele meu”, a postat liderul extremei drepte olandeze (Partidul pentru Libertate, VVD), Geert Wilders, pe platforma X, potrivit Știrile ProTv. 

 

Liderii NATO și-au exprimat condoleanțele privind acest eveniment tragic, în care au murit preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, într-un accident de elicopter.

„Condoleanţele noastre poporului iranian pentru moartea preşedintelui Raisi, a ministrului de externe Amir-Abdollahian şi a celorlalţi care au pierit în accidentul de elicopter”, a scris purtătoarea de cuvânt a Alianţei Atlantice, Farah Dakhlallah, pe reţeaua de socializare X.

 

Uniunea Europeană a ajutat Iranul să găsească elicopterul

 

Uniunea Europeană a activat sistemul său de geolocalizare pentru a ajuta Iranul să găsească elicopterul, ca răspuns la cererea venită din partea statului. Anunțul comisarului european pentru ajutor umanitar, Janez Lenarcic, care a folosit expresia „solidaritate UE”, a stârnit deja critici puternice.

 

Luni, comisarul Janez Lenarcic a justificat această acțiune, afirmând că activarea sistemului de sateliți Copernicus „la cerere” pentru a sprijini o operațiune de căutare și salvare „nu este un act de sprijin politic pentru un regim”. „Este pur şi simplu o expresie a celei mai elementare umanităţi”, a transmis comisarul.