MApN continuă campania de recrutare pentru soldaţi. Câte posturi sunt disponibile

MApN continuă campania de recrutare pentru soldaţi. Câte posturi sunt disponibile

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat luni, 13 mai, că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 de judeţe și în Bucureşti, după ce, la prima campanie de recrutare din acest an, 60% din cei care au aplicat să fie soldați au fost respinși.

Procesul de recrutare şi selecţie pentru a doua campanie de recrutare din 2024 se desfăşoară astfel:

înscrierea candidaţilor: 7 mai – 3 iunie
selecţia candidaţilor: 13 mai – 7 iunie
efectuarea examinării medicale: 20 mai – 14 iunie
termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 2 iulie

La prima campanie de recrutare din 2024, desfășurată în februarie și martie, aproximativ 2.600 dintre cei peste 6.400 de români care au aplicat să fie soldați profesioniști au fost admiși, ceea ce înseamnă că 60% au fost respinși. Ministerul Apărării a transmis pe 22 aprilie că majoritatea nu au trecut de proba fizică, în condițiile în care, spunea MApN, nivelul de dificultate era unul mediu.

Condițiile generale de recrutare

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care aleg profesia de soldat sunt, în principal:

cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin șase luni
să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni
să nu fie afiliați la partide politice sau organizații politice
neapartenența la organizații interzise de legislația română sau organizații incompatibile cu profesia militară
să nu fie afiliați la culte sau asociații religioase care contravin normelor de ordine publică sau morale
absența asocierii directe cu administrarea sau conducerea unor organizații comerciale.

Criterii specifice:

vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani
absolvirea cel puțin a primilor doi ani de liceu
deținerea permisului de conducere auto categoriile B și C
renunțarea la gradul anterior dobândit în cazul militarilor sau a gradului dobândit în urma studiilor neterminate
absolvirea învățământului postliceal sau universitar pentru anumite specialități
acordul exprimat pentru verificarea și autorizarea accesului la informații clasificate conform legii.

Ce salarii pot primii soldații

Ministerul condus de Angel Tîlvăr a transmis luna trecută că înțelege că „vocația pentru armată trebuie să se sprijine și pe componenta de venit salarial”, motiv pentru care a prezentat „veniturile lunare posibil a fi realizate în luna mai 2024”, este vorba despre salariile nete ale soldaților/gradaților profesioniști.

cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei, adică soldă lunară netă de de 3.345 lei, plus norma de hrană de 1.054 lei
cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei, adică soldă lunară netă de 4.711 lei, plus norma de hrană de 1.054 lei
media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (soldă lunară netă de 4.082 lei, plus norma de hrană de 1.054 lei)

„Nu sunt de neglijat drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie (cu posibilitatea transformării în plata din rată pentru cumpărarea unei locuințe), de detașare, de misiune, decontare transport concediu de odihnă, decontare contravaloare voucher de vacanță, decontare tratament ambulatoriu și servicii medicale etc., specifice instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională”, a precizat MApN în aprilie.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *