Mărturiile unui soldat care a dezertat din armata rusă și vrea azil politic într-o țară europeană: „O mașină de tocat carne, o agonie”

În octombrie 2023, Anton, în vârstă 32 de ani, s-a alăturat armatei ruse în speranța de a-și achita datoriile. Șase luni mai târziu, și-a părăsit postul din regiunea rusă Belgorod și a fugit într-o țară europeană, unde vrea acum să obțină azil politic. Anton spune că timpul petrecut în armată i-a „zdruncinat” viziunea despre lume și că a ajuns să-i considere pe soldații ruși drept niște „orci”. El și-a mărturisit experiența unui jurnalist de la publicația rusă independentă Veorstka. Meduza prezintă o variantă mai scurtă a mărturisirilor sale.

Pe 7 aprilie 2024, Corpul Voluntarilor Ruși (RDK), o unitate paramilitară a naționaliștilor ruși care luptă de partea Ucrainei, a anunțat încheierea „fazei fierbinți” a raidului său în regiunea Belgorod. RDK a susținut atunci că a avut drept că scop să apere integritatea teritorială a Ucrainei și că a reușit să dejoace o ofensivă pe care Moscova o pregătea în contextul „realegerii” lui Vladimir Putin la al cincilea mandat la Kremlin.

Incursiunea RDK pe teritoriul Rusiei a durat aproape patru săptămâni. În ziua anunțului făcut de RDK, un soldat rus cu contract pe nume Anton, care își petrecuse zilele precedente sub focul atacurilor din Belgorod, și-a părăsit unitatea.

În toamna anului trecut, Anton a luptat timp de două luni în sectorul Kupiansk, din estul Ucrainei, în cadrul unei unități numite Storm Z. Fusese repartizat în această unitate alcătuită în mare parte din foști pușcăriași ca formă de pedeapsă pentru „gura lui mare”. Or, în timpul antrenamentelor efectuate în regiunea Kursk, el s-a plâns frecvent de lipsa unor echipamente decente pentru soldați.

„În timp ce eram înregistrați, când ne-au dus la depozitul de îmbrăcăminte, (…) toate uniformele erau din anii ’60 și niciuna nu se potrivea. Extorcarea a început imediat: 500 (5,80 dolari americani- n.r.) ruble aici, 500 de ruble dincolo. Piesele pentru echipamente ne-au costat 2.000 – 3.000 de ruble (23 – 34 de dolari – n.r.)”, mărturisește Anton pentru Veorstka, descriind locul de antrenament ca fiind „mizerabil”.

Anton a reușit să facă rost de echipament – inclusiv cizme cu patru mărimi mai mari – doar după ce i-a mustrat pe muncitorii din depozit. În cele din urmă, el a înlocuit echipamentul pe cheltuiala sa, achiziționând cele necesare de la bișnițari, care aveau de toate. Mai mult decât atât, soldații au fost nevoiți să-și comande mâncarea din afara bazei, deoarece în cea de-a doua săptămână de antrenament toată lumea a suferit toxiinfecții alimentare din rațiile unității.

De la 600 la 40 de soldați

Unitatea lui Anton număra inițial 600 de soldați, dar, după două luni de atacuri în apropiere de Kupiansk, au mai rămas doar 40. „Am petrecut două luni în acel abator”, rememorează el. „Este pur și simplu o măcelărie. Doar cinci sau șase băieți din fiecare companie s-au întors vii. În cele din urmă, ne-au amestecat cu pușcăriașii și ne-au pus să împingem, să împingem, să împingem”, afirmă soldatul rus. Anton nu își dă seama cum a reușit să supraviețuiască, dar presupune că s-a datorat faptului că „era grenadier, nu soldat de asalt”.

Potrivit lui Anton, comandantul îi punea doar să „tragă și să forțeze” linia. În scenariul „ideal”, explică el, asaltul are loc în mai multe etape. În primul rând, artileria lovește zona. După aceea, infanteria ia cu asalt pozițiile inamicului, urmată de un grup de întăriri. Apoi, echipele de evacuare și reaprovizionare sosesc pentru a scoate răniții și morții și pentru a livra muniții, apă și provizii. În realitate, toate aceste grupuri se amestecă de obicei în prima linie.

„Dacă ajungi într-o brigadă de asalt, ești terminat”, spune Anton. „În nouă cazuri din zece, aceste trupe se destramă în timp ce se apropie de pozițiile inamicului. Grupul înaintează aproximativ 200 de metri, apoi intră sub foc. De data aceasta, ne-am confruntat cu muniții cu dispersie. Nu există oameni cu experiență în aceste unități. Toată lumea se împrăștie. Dacă o persoană supraviețuiește, nu se mai întoarce, intră în panică și devine isterică. Mai bine te duci într-un batalion disciplinar”, explică el.

Anton spune că mulți soldați au refuzat să ia parte la un alt asalt după ce l-au experimentat pe primul. În schimb, ei au ales să fie trimiși în Zaițeve, un sat din regiunea Luhansk, în estul Ucrainei, unde poliția militară rusă se ocupă de soldații care s-au comportat „în mod neadecvat”. Anton spune că multor soldați le-a plăcut acolo, pentru că erau găzduiți în foste cazărmi, în timp ce alții l-au descris drept „iadul” de pe pământ și un „coșmar”.

Potrivit lui Anton, comandanții de unități își ascund pierderile înregistrând soldații care nu s-au întors de pe front cu codul „500”, prevăzut pentru cei care au fugit sau au refuzat să lupte.

„Pierderile noastre au fost pur și simplu nebunești, le-am pierdut socoteala. Pe o distanță de trei kilometri (…) am pierdut cinci sau șase companii. Interesantă era metoda de numărare a pierderilor noastre. Dacă o persoană este dispărută de două sau trei săptămâni, atunci în mod realist știm că probabil nu mai e în viață. Dar (comandantul – n.r.) o înregistrează cu 500”, afirmă el.

Raidul

Pe 27 noiembrie, unitatea lui Anton era decimată aproape în totalitate și nu își mai putea îndeplini misiunea. Un nou contingent a fost adus pentru a prelua pozițiile, iar cei care au supraviețuit din unitatea lui Anton au fost trimiși lângă satul Novocervone. Infanteriștii au fost trimiși uneori în atacuri, dar restul unității a reluat „exercițiile obișnuite” în așteptarea unei noi misiuni de luptă după Anul Nou.

Cu toate acestea, într-o noapte de decembrie, Anton și camarazii săi de luptă au fost urcați în camioane și transportați tocmai 18 ore în regiunea Belgorod, situată la granița cu Ucraina. Acolo, printre altele, au fost însărcinați să ajute polițiștii de frontieră să respingă focul intermitent de peste graniță.

În martie, după câteva luni petrecute în zona de antrenament, Anton și unitatea sa au fost mutați într-o pădure din apropierea satului Șebekino, unde s-au trezit într-un buncăr cu un grup de transmițători. A apărut un zvon precum că soldații ar putea fi trimiși în curând într-o altă misiune de luptă. În jurul orei 19.00, militarii au fost încărcați în vehicule și conduși toată noaptea până într-o locație necunoscută.

Abia la destinație au aflat că au ajuns în Mokraia Orlovka, un sat din regiunea Belgorod, unde au intrat imediat sub foc de mortier. Soldații habar nu aveau că Corpul Voluntarilor Rusi, Legiunea Libertate Rusiei și Batalionul Siberian – trei unități paramilitare pro-Ucraina formate din cetățeni ruși – efectua deja de trei zile un raid în regiunea Belgorod.

„Nu aveam nicio idee ce să facem sau unde ne aflăm. Comandamentul nu ne-a informat. Când convoiul nostru a fost lovit, ne-am împrăștiat în toate direcțiile. Civilii fugeau din sat și am încercat să ne adăpostim. Grupul meu a intrat în bucătăria de vară a unei bunici de 90 de ani. Ea nici nici nu a clipit”, mărturisește el.

Superiorii i-au contactat abia în ​​jurul orei 10:00 și le-au ordonat să se ducă la o școală din Mokraia Orlovka. După ce s-au instalat într-o baie neterminată, soldații și-au petrecut prima zi acolo încercând să se odihnească.

„Vom scăpa pe undeva”

În timp ce forțele pro-ucrainene își continuau raidul în regiunile Belgorod și Kursk, Anton și camarazii săi fierbeau apă pentru ceai.

„Am auzit transmisiunile camarazilor noștri, dar nu am putut răspunde. Era o descoperire în zona lor. Nu doar unitatea de asalt era acolo, mai erau și polițiștii de frontieră. Între timp, am aflat că un întreg pluton fusese nimicit. Patru tipi uciși. Am fost trimiși acolo pentru evacuarea (morților și a răniților – n.r). Un alt tip, care fusese rănit, a murit mai târziu în spital. Eu însumi l-am cărat. Aproximativ o săptămână mai târziu, au adus doi «500» care reușiseră să scape în mijlocul acelui haos”, spune Anton.

După evacuare, Anton și ceilalți membri ai grupului de evacuare și-au lăsat armele și armura și s-au întors la școală, pe o distanță de cinci kilometri. După ce au dormit și au cumpărat cafea și țigări, soldații s-au întors pe câmpul de luptă pentru a-și recupera armele. Anton își marcase locul cu un X. „Dacă îți pierzi lansatorul de grenade, te mută la infanterie, ceea ce înseamnă moarte sigură”, explică el. În unitățile de asalt, rata victimelor ajunge la 90 la sută.

După raid, comandantul lui Anton s-a îmbătat și l-a bătut pe operatorul radio proaspăt sosit, acuzându-l pentru problemele de comunicare pe care le-a întâmpinat unitatea în timpul raidului. Câteva zile mai târziu, operatorul a părăsit unitatea. În acel moment, Anton s-a gândit să facă același lucru.

Evadarea din Rusia

La sfârșitul lunii martie, Anton a urmărit pe telefonul său mobil un videoclip difuzat de postul independent de știri TV Rain. El a aflat atunci despre Get Lost, o organizație care îi ajută pe soldații ruși să părăsească armata. Deși a fost sceptic la început, Anton a decis în cele din urmă să încerce dându-și seama că ar putea să nu mai aibă o a doua șansă. Auzise deja zvonuri despre o nouă ofensivă, la Vovceansk, în regiunea Harkov.

„Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că este imposibil să supraviețuiesc acestei mașini de tocat carne. Unitățile de asalt sunt folosite pentru a astupa toate găurile din față“, spune el.

Anton a cerut inițial trei zile libere, dar cererea i-a fost respinsă. A solicitat și concediu, dar fără succes. Potrivit lui, chiar și celor care au fost mobilizați în septembrie 2022 li se refuză de regulă concediul. În cele din urmă, a reușit să obțină permisiunea de a părăsi postul până dimineață. În acea seară, Anton a plecat din unitate cu direcția Belgorod, unde a făcut rost de un pașaport și alte documente de la cineva care fusese de acord să-l ajute. Apoi a închiriat o cameră la un hotel și s-a schimbat în haine civile. După aceea, a luat un taxi și s-a dus să se întâlnească cu o altă persoană care fusese de acord să-i dea niște bani. De acolo, s-a dus la Smolensk, unde a închiriat un apartament și a cumpărat un bilet de tren spre Minsk pentru a doua zi.

Pe 8 aprilie, un pod de cale ferată din Smolensk s-a prăbușit și a pus în pericol evadarea lui Anton. Soldatul și-a vândut biletul și a găsit un taximetrist care a acceptat să-l ducă în Belarus. După ce a ajuns la Minsk, Anton și-a cumpărat un bilet de avion spre Erevan, iar de acolo a ajuns într-un stat membru UE.

„Aproape toți cei care au fost în prima linie se gândesc să evadeze. Dacă ești foarte precaut, poți să fugi din armată. Pleacă din unitate, renunță la uniformă și schimbă-te în haine civile. Cel mai important lucru este să ai un alt tip de act de identitate decât documentele militare”, explică Anton.

„Mi-au zdrobit perspectiva”

Corespondentul Veorstka a discutat cu Anton într-o cafenea dintr-un oraș european. „Dezertorul” are 31 de ani, dar pare mult mai în vârstă. Bea trei cafele una după alta și fumează fără întrerupere. Anton spune că a suferit 20 de contuzii în perioada petrecută în armată până când a încetat să mai țină evidența.

La o lună și jumătate de la evadare, îi este greu să se adapteze la viața civilă. Când a intrat pentru prima dată într-o toaletă adecvată, a avut dificultăți în a-și aminti cum să tragă apa. Uneori se confruntă cu atacuri de panică, dar face tot ce-i stă în putință pentru a le suprima. Atitudinea lui față de războiul din Ucraina s-a schimbat drastic.

„La un moment dat, comandantul nostru s-a îmbătat și s-a scăpat: «Suntem niște orci dați naibii!». Și chiar suntem niște orci dați naibii. Este dezamăgitor. Comandantul, în general, nu recunoaște acest lucru, iar astfel de momente de sinceritate se întâmplă de obicei când beau. Timpul petrecut în armată mi-a zdruncinat viziunea despre lume. Nu mai am niciun sentiment pozitiv despre statalitatea rusă. Acesta nu este un război, este doar o agonie. Singura paralelă la care mă pot gândi este Primul Război Mondial. Ei doar te trimit să fii sacrificat”, spune Anton.

Anton s-a alăturat armatei pentru a-și plăti datoriile, care se ridică la aproape un milion de ruble (11.500 de dolari – n.r.). Executorii judecătorești au fost cei care l-au convins să semneze un contract cu Ministerul rus al Apărării. Condițiile ofertei păreau bune, iar, odată cu semnarea contractului, toate procedurile de executare silită împotriva lui au fost suspendate. Nu a reușit să-și achite datoriile și nici nu intenționează să o facă. În schimb, plănuiește să rămână în Europa și să solicite azil politic, relatează Veorstka, potrivit Meduza.