Ministrul fondurilor europene anunță vouchere pentru consumatorii vulnerabili de energie. Adrian Câciu: ”300 de milioane de euro”

Ministrul fondurilor europene anunță vouchere pentru consumatorii vulnerabili de energie. Adrian Câciu: ”300 de milioane de euro”

Ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că sunt disponibile „300 milioane euro”, o schemă de sprijin finanțată din capitolul RepowerEU al PNRR.

Ministrul fondurilor europene anunță vouchere pentru consumatorii vulnerabili de energie

Adrian Câciu a precizat că a fost lansat în dezbatere publică ghidul pentru această schemă de sprijin, iar la finalul lunii iunie, are în intenție lansarea apelului de proiecte.

„300 milioane euro disponibile pentru consumatorii vulnerabili de energie care vor beneficia de vouchere pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în cadrul gospodăriilor individuale.

Am lansat în dezbatere publică ghidul pentru această schemă de sprijin finanţată din capitolul RepowerEU al PNRR, iar la finalul lunii iunie ne propunem lansarea apelului de proiecte!”, a scris Adrian Câciu, vineri pe Facebook.

Potrivit ministrului, beneficiarii vor putea opta, în cadrul acestui apel la proiecte, pentru ”reabilitare clădiri rezidențiale” – opțiune pentru care valoarea maximă a voucherului este de 14.000 euro sau pentru ”instalare panouri fotovoltaice” – caz în care valoarea maximă a voucherului este de 5.000 euro.

„Beneficiar final: consumator vulnerabil de energie, proprietar de locuință unifamilială.

Solicitant de finanțare: Parteneriatul format din firma prestatoare de lucrări de construcție și firma de instalare panouri fotovoltaice. Firma de construcții va fi lider de parteneriat.

Aceasta este prima etapă din finanțarea de care vor beneficia cetățenii români pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor.

În etapa a doua, disponibila din toamna acestui an, alte 300 milioane euro vor fi alocate, de această dată beneficiarii fiind celelalte tipuri de consumatori casnici”, a mai precizat ministrul.