Mircea Lucescu, atac devastator la adresa naționalei care a eliminat România de la EURO 2024: „Noi nu am jucat împotriva Olandei”

Mircea Lucescu, atac devastator la adresa naționalei care a eliminat România de la EURO 2024: „Noi nu am jucat împotriva Olandei”

Mircea Lucescu a tras concluziile meciului România – Olanda, scor 0-3, la revenirea în țară. „Il Luce” a făcut o declarație care i-ar putea înfuria la culme pe olandezi. Cel mai titrat antrenor român a vorbit despre originile fotbaliștilor din naționala Olandei.

Mircea Lucescu, atac devastator la adresa naționalei care a eliminat România de la EURO 2024: „”Noi nu am jucat împotriva Olandei”

Mircea Lucescu a fost în tribune pe Allianz Arena din Munchen pentru a urmări meciul România – Olanda, încheiat cu victoria la scor de neprezentare a naționalei lui Ronald Koeman. La sosirea în România, „Il Luce” a avut o declarație furibundă, plecând de la originile fotbaliștilor din naționala „Portocalei Mecanice”.

”Noi nu am jucat împotriva Olandei, noi am jucat împotriva unei selecționate a posesiunilor Olandei din lume. Ei își aduc jucători la vârste foarte fragede și îi pregătesc.

De aceea am văzut jucători din Indonezia, Curacao, Surinam, Ghana. În orice caz, a fost unul singur sau doi olandezi”, a declarat Mircea Lucescu, la revenirea în România.

Mesaj similar înainte de România – Olanda în optimi la EURO 2024

Cu câteva zile înainte de România – Olanda, un mesaj similar referitor la originile fotbaliștilor din naționala Olandei a apărut pe pagina de Twitter Daily România, care are peste 20.000 de urmăritori. Mesajul îndreptat către fotbaliștii de culoare din naționala Olandei a ajuns până în presa din Țările de Jos.

”Adversarul României din optimi este Sudan…. Ăăă, vreau să zic Olanda”, a fost mesajul postat pe Daily România. Cody Gakpo, omul meciului în România – Olanda (0-3), are dublă cetățenie, olandeză și togoleză.

Totodată, Memphis Depay, starul „Portocalei Mecanice”, deține și cetățenia ghaneză. La fel este cazul altor jucători din naționala Olandei, precum Georginio Wijnaldum, Virgil van Dijk, Nathan Ake sau Denzel Dumfries.

Mircea Lucescu, analiză complexă după parcursul României la EURO 2024

Mircea Lucescu a felicitat naționala României pentru prestația de la EURO 2024. Totodată, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile i-a felicitat pe suporteri pentru atmosfera superbă creată la meciurile „tricolorilor” din Germania.

”A fost o aventură care a luat sfârșit. Ar trebui să eliminăm acest meci din analiza noastră, pentru că trebuie să știm de unde am plecat și unde am ajuns. Am plecat dintr-un moment foarte delicat al fotbalului nostru, unde nu mai obțineam rezultate.

Publicul a fost extraordinar și merită toate aprecierile noastre și băieții ar trebui să le mulțumească cum am văzut că au și făcut-o. Este imposibil să treci peste niște momente. În viață nu poți să treci oricum, trebuie să câștigi permanent experiență. Ca stare generală, acesta campionat este un câștig.

Fotbalul a scos România în Europa și a dat o altă imagine, total diferită de ce încercau unii să arate. E un lucru important. Ceea ce au făcut ei până acum a fost important. De acum trebuie să luăm acest turneu ca o bază, toată lumea să considere că acesta a fost un exemplu.

Jucătorii noștri trebuie să înțeleagă că pot fi competitivi la cel mai înalt nivel. Băieții noștri au făcut un salt înainte, acest lucru trebuie să îl menținem. Noi aici am pierdut, la prima nereușită am căzut mental. Asta e lipsă de experiență, dar asta o să vină cu timpul”, a mai spus Mircea Lucescu.